Și eu sunt
Lazăr, Doamne,
încă pelerin pe
străzile lumii,
dar mort în mine deja de vreme…
Sunt aici, în
casa Ta, să te implor,
Cu ultímele fărâme
ale credinței mele,
Să strigi și la
mine: „Ieși afară, frate!
Că-ți spun eu:
prietenul Tău, Isuse!
Să nu te oprească,
Doamne, acrul miros al morții
ce-n jur îl împrăștii;
Tu, care din
noroi faci florile să surâdă…
Trezește-mă din
nou la viață înainte ca la orizont
Să moară
ultimul soare al timpului meu.
Sono
Lazzaro anch’io, Signore,
ancora in cammino per le strade del mondo,
ma dentro morto già da tempo...
Sono qui, a casa tua, a scongiurarti
con gli ultimi frammenti della mia fede,
di gridare anche a me: “Fratello, vieni fuori!
ché a dirtelo sono io: il tuo Amico, Gesù!.”...
Non ti fermi, Signore, l’acre dolore di morte
ch’emano d’intorno;
Tu che dal fango fai sorridere i fiori...
Ridestami alla vita prima che all’orizzonte
muoia l’ultimo sole del mio tempo.
(Enrico Bani)
ancora in cammino per le strade del mondo,
ma dentro morto già da tempo...
Sono qui, a casa tua, a scongiurarti
con gli ultimi frammenti della mia fede,
di gridare anche a me: “Fratello, vieni fuori!
ché a dirtelo sono io: il tuo Amico, Gesù!.”...
Non ti fermi, Signore, l’acre dolore di morte
ch’emano d’intorno;
Tu che dal fango fai sorridere i fiori...
Ridestami alla vita prima che all’orizzonte
muoia l’ultimo sole del mio tempo.
(Enrico Bani)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial