Sfânta Fecioară Maria, femeie a celei de-a treia zi

Aș vrea ca Maria în persoană să fie cea care intră în casa voastră, cea care vă deschide larg ferestrele și care vă urează un Paște binecuvântat.

O urare imensă cât brațele condamnatului întinse pe cruce sau îndreptate spre cerul libertății.

Mulți se întreabă mirați pentru ce evanghelia, în vreme ce ne vorbește de Isus apărut în ziua Paștelui mai multor persoane, ca de exemplu Magdalenei, femeilor cucernice și discipolilor, nu reproduce, în schimb, nici o apariție Mamei din partea Fiului înviat.

Eu aș avea un răspuns: pentru că nu era nevoie!

Nu era nevoie, adică, ca Isus să-i apară Mariei, pentru că ea singură, a fost prezentă la înviere.

Într-adevăr, teologii ne spun că acest eveniment a fost ascuns ochilor tuturor, a avut loc în nepătrunsele profunzimi ale misterului și, în actualizarea ei istorică, nu a avut nici un martor. Însă, eu cred că o excepție a existat: Maria, unica, a trebuit să fie prezentă la această peripeție supremă a istoriei.

Așa cum a fost prezentă, unică, la momentul întrupării Cuvântului.

Așa cum a fost prezentă, numai ea, la ieșirea Lui din sânul ei virginal de carne. Și a devenit femeia primei priviri asupra lui Dumnezeu făcut om.

Tot la fel a trebuit să fie prezentă, unică, la ieșirea Lui din sânul virginal al pietrei: mormântul „în care nimeni nu mai fusese depus”. Și a devenit femeia primei priviri a omului făcut Dumnezeu.

Ceilalți au fost martorii Celui Înviat. Ea a fost martora Învierii.

Pe de altă parte, dacă legătura Mariei cu Isus a fost atât de strânsă încât ea a împărtășit întreaga Lui experiență răscumpărătoare, este de negândit ca învierea, moment culminant al mântuirii să o fi despărțit de Fiul.

Ar fi unica absență: și ar rămâne, mai mult încă, o absență în mod ciudat nejustificată.

Mărturie a faptului că viața Mariei este strâns unită cu Paștele Fiului sunt cel puțin două pagini evanghelice, unde fraza „a treia zi”, siglă cronologică ce desemnează învierea, este aplicată prezenței, dacă nu chiar protagonismului Mariei.

Prima pagină o găsim la Sf. Luca. Aceasta narează dispariția lui Isus la vârsta de doisprezece ani în templu și regăsirea lui după „trei zile”. Exegeții sunt de acum de acord în interpretarea acestui episod ca fiind o profeție ascunsă a ceea ce se va întâmpla ulterior discipolilor, în timpul în care Isus a făcut trecerea de la această lume la Tatăl, tot la Ierusalim, într-un Paște, după mulți ani. Ar fi vorba, cu alte cuvinte, de o parabolă aluzivă la dispariția lui Isus în spatele pietrei din mormânt, și la glorioasa lui apariție după trei zile.

A doua pagină este cea a lui Ioan. Aceasta privește nunta din cana, în timpul căreia intervenția Mariei, antiicpând „ceasul” lui Isus, introduce în banchetul oamenilor vinul noii alianțe pascale, și face să explodeze înainte de vreme „gloria” învierii. Ei bine, și acest episod este introdus de o marcă înregistrată: „a treia zi”.

Deci, Maria este cea care are de-a face cu „a treia zi”, până la punctul că nu numai că este fiica întâi născută a Paștelui, dar într-un anumit sens este chiar mama ei.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a celei de-a treia zi, trezește-ne din somnul stâncii. Și vestea care este Paște și pentru noi, vino și adune-o tu, în inima nopții.

Nu aștepta zorile dimineții. Nu aștepta ca femeile să vină cu uleiurile. Vino mai întâi tu, cu reflexele Celui Înviat în privire, și cu parfumul mărturiei tale directe.

Atunci când celelalte Marii vor ajunge în grădină, cu picioarele umede de la rouă, să ne găsească deja în picioare și să știe că au fost precedate de tine, unică spectatoare a duelului dintre Viață și Moarte. Aceasta nu este lipsă de încredere în cuvintele lor. Dar simțim atât de grele tentaculele morții încât mărturia lor nu ne este de ajuns. Da, ele au văzut triumful învingătorului. Dar nu au experimentat învingerea adversarului. Numai tu ne poți asigura că moartea a fost ucisă cu adevărat, pentru că ai văzut-o fără viață, întinsă pe pământ.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a celei de-a treia zi, dăruiește-ne certitudinea că, în ciuda a toate, moartea nu va mai avea putere asupra noastră. Că nedreptățile popoarelor au zilele numărate. Că flăcările războaielor devin din ce în ce mai slabe. Că suferințele săracilor au ajuns la ultimele horcăituri. Că foamea, rasismul, drogurile, aparțin de acum unor vechi contabilități falimentare. Că plictiseala, singurătatea, boala, sunt resturi datorate unor vechi gestiuni. Și, că, în sfârșit, lacrimile tuturor victimelor violențelor și durerilor le vor fi cât mai degrabă șterse ca roua de soarele primăverii.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a celei de-a treia zi, îndepărtează de pe chipul nostru mahrama disperării și înfășoară odată pentru totdeauna, și pune într-un colț lințoliul păcatelor noastre.

În ciuda lipsei muncii, a casei, a pâinii, mângâie-ne cu vinul nou al bucuriei și cu azimele pascale ale solidarității.

Dăruiește-ne un timp de pace. Împiedică-ne să întindem bucata de pâine trădătoare în farfuria ierburilor amare. Eliberează-ne de sărutul lașității. Ferește-ne de egoism.

Și dăruiește-ne speranța că, atunci când va sosi momentul provocării decisive, și pentru noi ca pentru Isus, tu să poți fi arbitrul care, în ziua a treia, să omologhezi, în sfârșit, victoria noastră.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 94-96.