Sfânta Fecioară Maria, femeie a pâinii

„Și l-a pus în iesle”.

În numai câteva rânduri, cuvântul „iesle” este repetat de trei ori. Lucru care, ținând cont de stilul evanghelistului Luca, ne face să ne gândim un pic.

Evanghelistul face aluzie la ceva: nu există îndoială. El, pictor, a vrut să o reprezinte pe Maria în atitudinea celui care umple coșul gol de pe masă. Dacă este adevărat că în iesle se pune mâncare pentru animale, nu este greu să vedem în această așezare intenția de a-L prezenta pe Isus, încă de la prima lui apariție, ca fiind hrană a lumii. Chiar mai mult: ca pâine a lumii.

Dedesubtul, deci, a paielor animalelor.

Deasupra paielor, grâul măcinat și copt pentru oameni.

În iesle, învăluit ca într-o candidă față de masă, pâinea cea vie coborâtă din cer.

Lângă iesle, ca în fața unui tabernacol, stă brutărița acelei pâini.

Maria înțelesese bine rolul ei încă de când fusese condusă de Pronia divină să nască departe de satul ei, acolo la Bethleem: care înseamnă tocmai „casă a pâinii”.

Din acest motiv, în noaptea refuzului, a folosit ieslea ca și coșul pe care se pune pâinea pe masă. Ca și cum ar fi vrut să anticipe, cu acel gest profetic, invitația pe care Isus, în noaptea trădării, o va adresa lumii întregi: „Luați și mâncați cu toți: acesta este trupul meu oferit ca jertfă pentru voi”.

Deci, Maria purtătoare de pâine. Și nu numai de pâine spirituală.

Am deforma figura ei dacă am sustrage-o preocupării umane a celei care face eforturi pentru a nu lăsa masa casei lui fără mâncare. Da, ea a lucrat mult pentru pâinea materială. Și uneori, atunci când nu reușea să o procure, poate că va fi plâns în ascuns. Așa cum a făcut o altă Marie, femeie săracă, care locuiește într-un bordei împreună cu o mulțime de copii și cu soțul șomer și care, pentru că nu mai are nimic, nici o bancă nu vrea să-i acorde vreun credit, și nici magazinul de lângă casa lor nu mai vrea să-i dea ceva pe datorie.

Cred că Isus a citit în ochii strălucitori ai mamei lui tulburarea pentru pâinea care lipsește, și extazul aromei acesteia atunci când, încă caldă scoasă din cuptor, este frântă într-o mulțime de bucățele.

Din acest motiv există în evanghelii atâta bucurie pentru pâine, pentru acea pâine care împărțindu-se se înmulțește și, trecând din mână în mână, satură foamea săracilor așezați pe iarbă, și se revarsă în cele douăsprezece coșuri rămase.

Din acest motiv, în centrul rugăciunii de adresat Tatălui, Isus a introdus cererea pentru pâinea cea de toate zilele. Și ne-a lăsat nouă formula pentru a implora de la Mama harul unei drepte împărțiri, astfel ca nici unul dintre fii ei să nu rămână fără pâine.

Sfântă Fecioară Marie, mamă a pâinii, cine știe de câte ori în interiorul casei din Nazaret ai trăit și tu sărăcia mesei, pe care ai fi vrut-o mai bogată pentru Fiul lui Dumnezeu. Și, ca toate mamele de pe pământ, preocupate să ferească de nevoi adolescența propriilor creaturi, te-ai adaptat oboselilor cele mai grele pentru ca lui Isus să nu-i lipsească, la masă, o farfurie de legume și, în șorțul tău, o mână de smochine.

Din sudoare a fost făcută pâinea ta. Din sudoare, nu din moștenire. Ca și cea a lui Iosif, pe de altă parte. Care, în atelierul lui de tâmplar, era foarte mulțumit când reușea să facă ultimele finisări unei băncuțe, pentru care ar fi primit un săcuț de grâu. Și în zilele când se făcea pâine, când aroma caldă a pâinii o acoperea pe cea a vopselelor, te auzea cântând de cealaltă parte, în timp ce Isus, privindu-te în jurul ligheanului cu aluat, făcea și el ultimele finisări la viitoarele lui parabole: „Împărăția cerurilor este asemenea drojdiei pe care o femeie o ia și o pune în trei măsuri de făină...”.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a pâinii, tu, care ai trăit suferința celor care luptă pentru a supraviețui, dezvăluie-ne sensul halucinantei aritmetici a mizeriei, cu care popoarele din Sudul lumii într-o zi ne vor prezenta contul în fața tribunalului lui Dumnezeu. Fie-ți milă de milioanele de oameni decimate de foamete. Fă-ne sensibili față de provocarea strigătului lor. Nu îndepărta de la noi neliniștile în fața scenelor de copii pe care moartea îi surprinde lipiți de uscate sânuri materne. Și fiecare bucată de pâine care ne rămâne să pună în criză încrederea noastră în actuala ordine economică, care pare să garanteze numai drepturile celor mai puternici.

Tu, a cărei imagine, ca și cum ar fi un amulet, milă de mamă sau duioșie de soție ascunde în bagajul emigrantului sau în valiza celui care încredințează mării viața lui în căutarea unei vieți mai bune, temperează lacrimile săracilor, cărora țara lor le-a devenit prea amară. Ușurează singurătatea lor. Nu-i expune umilirii refuzului. Colorează cu speranță așteptările celor care nu au un loc de muncă. Și oprește egoismul celui care s-a așezat deja comod la banchetul vieții. Pentru că nu mâncarea lipsește la masă, ci locurile pe care nu vrem să le adăugăm.

Sfântă Fecioară Marie, femeie a pâinii, la cine dacă nu la tine, în zilele abundenței cu gratitudine și în lungile seri de lipsuri cu încredere, lângă focul pe care fierbeau oale fără spumă, Isus a auzit acea frază din cartea Deuteronomului, cu care ispititorului îi vei fi rupt cornițele în deșert: „nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu?”. Repetă-ne acea frază, pentru că o uităm prea ușor și prea repede. Fă-ne să înțelegem că pâinea nu este totul. Că nu sunt de ajuns să ne mulțumească conturile bancare. Că masa plină de mâncare nu satură, dacă inima este golită de adevăr. Că, dacă lipsește pacea sufletească, chiar și mâncărurile cele mai rafinate sunt lipsite de savoare.

Deci, atunci când vezi că ne tărâm nesatisfăcuți în jurul magaziilor noastre pline de mâncare, mișcă-te de milă față de noi, oprește nevoia noastră de fericire și întoarce-te să depui în iesle, așa cum ai făcut în acea noapte la Bethleem pâinea coborâtă din ceruri. Pentru că numai cel care va mânca din acea pâine va trăi în veci.

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

Din Don Tonino Bello, Maria, donna dei nostri giorni, San Paolo, Cinisello Balsamo ¹⁸2011, pp. 47-50.