de Pr. Damian Pătrașcu
Radu Mărculescu, în cartea Pătimiri și iluminări în captivitatea sovietică, fiind prizonier în glacialele lagăre din Siberia povestește că, foamea, chiar și cea mai constantă dintre ele, cu vremea ajunge la un nivel de compensare. Teroarea, îngh
Acest „urât” de care vorbește autorul ca despre o amintire continuă în societatea noastră și în prezent, de data aceasta fiind mult mai insidioasă, se ascunde sub haina colorată a bunăstării, care ar putea fi numită mai degrabă îmbuibare. Urâtul s-a înțolit și ne însoțește peste tot, prezentându-ne capete și coate goale drept modele de urmat, strălucirea lor înțepătoare îmbiind trecătorul să-i dea mâna. Urâtului nu-i scapă nimeni și nimic, și atrage ca șarpele din Eden, cufundându-ne cu totul în miasmele lui care îngrețoșează. Urâtului i s-a făcut statuie și trebuie adorat, urmat, rugat, multiplicat. Vorbind despre falșii învățători, urâții prin excelență, care întinează sufletele curate, Sf. Petru spune: „Îndrăzneți, încrezuți, ei nu se sfiesc să insulte ființele mărețe, în timp ce îngerii, deși mai mari în tărie și putere, nu aduc înaintea Domnului nici o judecată blasfemă împotriva lor. Dar aceștia, ca niște animale fără minte, sortite din fire capturării și pieirii, defăimând cele ce nu cunosc, vor pieri de aceeași pieire ca și ele, îndurând nedreptatea ca plată a nedreptății. Ei consideră o fericire destrăbălarea în plină zi; murdari și infami, ei își găsesc desfătarea în seducțiile lor când petrec cu voi. Le curg ochii după desfrânate și nu se satură de păcat; seduc sufletele șovăitoare; inima lor este deprinsă la lăcomie. Copii blestemați. Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit urmând calea lui Balaam al lui Bosor, care s-a lăsat ademenit de plata unei nelegiuiri, dar a fost mustrat pentru fapta sa nelegiuită: un animal de povară, mut, vorbind cu grai omenesc, a oprit nebunia profetului. Aceștia sunt fântâni fără apă, nori purtați de furtună; lor le este păstrată bezna întunericului, pentru că, debitând vorbe umflate și goale, ei ademenesc, prin poftele desfrânate ale trupului, pe cei care abia fugiseră de cei ce trăiesc în rătăcire, promițându-le libertatea, pe când ei sunt sclavi ai corupției, pentru că cineva este sclavul aceluia de care este învins. Într-adevăr, dacă, după ce au fugit de întinările lumii prin cunoașterea Domnului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos, sunt din nou înlănțuiți și învinși de acestea, starea de pe urmă devine pentru ei mai rea decât cea dintâi. Căci ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese încredințată. Cu ei s-a întâmplat ca în proverbul adevărat: Câinele s-a întors la ceea ce a vomat, iar scroafa spălată s-a întors să se tăvălească în mocirlă (2Pt 2, 10-22). Fără să ne dăm seama, am trimis frumosul în carceră, și ne-am urcat în căruța regelui „Urâtul”, care ne duce pe toți spre Nimic, spre neantul cu pălărie frumoasă și papuci lăcuiți. Să ne păzească Dumnezeu de urât! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial