Fiind un devorator pasionat de romane și de alte cărți
fanteziste referitoare la faptele fabuloase ale personajelor celebre, atunci
când a început să se simtă mai bine, Ignațiu a cerut să i se dea câteva cărți
pentru a mai trece timpul. Dar în casa în care era internat nu s-a găsit nici
una din acele cărți de care era pasionat, motiv pentru care i-au fost date două
cărți intitulate Viața lui Cristos și Viețile sfinților, ambele scrise în limba
maternă.
A început să le citească și să le recitească și, pe măsură ce asimila conținutul lor, simțea născându-se în el un anumit interes pentru temele tratate în acele cărți. Dar, adesea, mintea sa se întorcea la toată acea lume imaginară descrisă de lecturile precedente.
În acest joc complex de solicitări s-a inserat acțiunea lui Dumnezeu cel milostiv. În timp ce citea Viața Domnul nostru Cristos, și viețile sfinților, se gândea în sine și se întreba astfel: „Și dacă aș face și eu ce a făcut sfântul Francisc? Dacă aș imita exemplul sfântului Dominic?” Aceste considerații durau chiar mai mult timp, fiind înlocuite și cu acelea cu caracter lumesc. Astfel de schimbări de stare sufletească l-au preocupat mult timp.
Dar între cele dintâi și celelalte era o diferență. Când se gândea la lucrurile din lume, era cuprins de o mare plăcere; dar imediat, când, obosit fiind, le lăsa, se simțea trist și arid. În schimb, atunci când își imagina să poată împărtăși austeritatea pe care a văzut-o că a fost pusă în practică de sfinți, atunci nu numai că simțea o plăcere gândindu-se la ea, dar bucuria continua și după aceea. Totuși, el nu-și dădea seama și nici nu dădea importanță acestei diferențe, până când, deschizând într-o zi ochii minții, a început să reflecteze cu atenție asupra experiențelor interioare care îi provocau tristețe și asupra celorlalte care îi aduceau bucurie. Aceasta a fost prima meditație cu privire la lucrurile spirituale. Mai târziu, intrat de acum în exerciții spirituale, a constatat că de aici a început să înțeleagă ceea ce i-a învățat pe ai săi cu privire la diversitatea duhurilor.
A început să le citească și să le recitească și, pe măsură ce asimila conținutul lor, simțea născându-se în el un anumit interes pentru temele tratate în acele cărți. Dar, adesea, mintea sa se întorcea la toată acea lume imaginară descrisă de lecturile precedente.
În acest joc complex de solicitări s-a inserat acțiunea lui Dumnezeu cel milostiv. În timp ce citea Viața Domnul nostru Cristos, și viețile sfinților, se gândea în sine și se întreba astfel: „Și dacă aș face și eu ce a făcut sfântul Francisc? Dacă aș imita exemplul sfântului Dominic?” Aceste considerații durau chiar mai mult timp, fiind înlocuite și cu acelea cu caracter lumesc. Astfel de schimbări de stare sufletească l-au preocupat mult timp.
Dar între cele dintâi și celelalte era o diferență. Când se gândea la lucrurile din lume, era cuprins de o mare plăcere; dar imediat, când, obosit fiind, le lăsa, se simțea trist și arid. În schimb, atunci când își imagina să poată împărtăși austeritatea pe care a văzut-o că a fost pusă în practică de sfinți, atunci nu numai că simțea o plăcere gândindu-se la ea, dar bucuria continua și după aceea. Totuși, el nu-și dădea seama și nici nu dădea importanță acestei diferențe, până când, deschizând într-o zi ochii minții, a început să reflecteze cu atenție asupra experiențelor interioare care îi provocau tristețe și asupra celorlalte care îi aduceau bucurie. Aceasta a fost prima meditație cu privire la lucrurile spirituale. Mai târziu, intrat de acum în exerciții spirituale, a constatat că de aici a început să înțeleagă ceea ce i-a învățat pe ai săi cu privire la diversitatea duhurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial