Scrisoarea papei Inocenţiu I către episcopul Decentius de Eugubium: Taina Maslului pentru cei aflaţi sub canon

Sursele latine din primul mileniu care prezintă amănunte legate de Taina Sfântului Maslu sunt la fel de importante precum cele răsăritene. Afirmăm acest lucru pentru că moştenirea creştină comună a primului mileniu nu poate fi separată, aşa cum a fost cazul după evenimentele care au culminat cu cruciada a IV-a care a condus la cucerirea Constantinopolului şi răcirea definitivă a relaţiilor dintre Răsăritul Ortodox şi Apusul Catolic.

Una dintre aceste surse de maximă importanţă pentru Taina Maslului este reprezentată de scrisoarea papei Inocenţiu I către episcopul Decentius de Eugubium.

O scrisoare importantă

Episcopul Decentius îi adresase în prealabil papei Inocenţiu I două întrebări. Prima dintre acestea era dacă un creştin care se afla sub canon putea primi ungerea cu acest untdelemn sfinţit, iar cea de-a doua era dacă un episcop poate sfinţi untdelemnul şi îl poate administra credincioşilor sau dacă nu cumva aceasta este sarcina exclusivă a preotului. Papa Inocenţiu I i-a trimis un răspuns destul de detaliat pe data de 19 martie 416. "Nu există nici o îndoială că pasajul şdin Epistola Sfântului Apostol Iacov, n.n.ţ trebuie înţeles ca referindu-se la bolnavii credincioşi, deoarece numai ei au dreptul de a fi unşi cu untdelemnul sfânt, care, fiind sfinţit de episcop, nu este oferit doar preoţilor, ci şi tuturor creştinilor spre a fi utilizat ca ungere atunci când ei suferă de o boală sau vreo altă persoană a casei lor. Însă considerăm a doua întrebare ca fiind inutilă, deoarece este cât se poate de clar că nu există nici o îndoială că episcopii pot efectua sfinţirea untdelemnului, de vreme ce aceasta este permisă preoţilor. Menţiunea preoţilor de către Sfântul Apostol Iacov a fost efectuată deoarece episcopii, fiind împiedicaţi de alte probleme, nu pot vizita toţi bolnavii. Însă fie că un episcop are timp să facă acest lucru sau alege o persoană în particular pe care să o viziteze, de vreme ce are posibilitatea de a sfinţi untdelemnul, nu trebuie să ezite să ofere binecuvântarea sa persoanei bolnave şi să o ungă pe aceasta cu untdelemn sfinţit. Însă acest untdelemn nu trebuie turnat asupra celor care sunt sub canon, deoarece este o Taină. Cum poţi acorda o Taină celor cărora alte Taine le sunt refuzate?" (Ep. XXV ad Decentium, VIII, P.L., vol. 20, col. 560-561). Vom analiza în continuare fiecare parte importantă a acestui fragment de scrisoare.

Era Maslul interzis celor aflaţi sub canon?

O primă întrebare pe care ne-o putem adresa după lecturarea începutului şi finalului din fragmentul citat anterior este dacă untdelemnul de la Maslu putea fi oferit, de asemenea, creştinilor aflaţi sub canon, care nu puteau primi Sfânta Împărtăşanie. Papa Inocenţiu I insistă aproape nepermis de mult asupra acestui subiect. Însă nu trebuie să ne grăbim cu concluziile şi să considerăm că Biserica ignora pur şi simplu bolnavii care fuseseră îndepărtaţi pentru diverse păcate săvârşite de la primirea ungerii cu untdelemn sfinţit. Observăm că papa Inocenţiu I se arată surprins de posibilitatea ca această Taină să fie administrată creştinilor care erau sub canon, însă numai din motivul că lor le erau refuzate toate celelalte Taine. Să ne gândim puţin la această afirmaţie. Botezul şi Mirungerea sunt Taine care se administrează o singură dată. Hirotonia se poate administra de trei ori (diacon, preot, episcop), dar niciodată de două ori pentru aceeaşi treaptă. Un creştin se poate căsători până la trei ori cu binecuvântarea Bisericii, dar numai prima cununie este Sfântă Taină. Un creştin aflat sub canon avea deja Botezul şi Mirungerea, care sunt oricum irepetabile. Dacă se afla sub un canon mare, aceasta implica şi faptul că fie fusese caterisit din slujirea sa diaconească, preoţească sau episcopală, fie nu mai avea dreptul de a fi hirotonit. Însă, deşi faptul că se afla sub canon nu însemna că nu mai putea să se recăsătorească, în perioada respectivă, şi în special în Apus, divorţul era strict interzis şi pedepsit canonic sever, precum se întâmplă şi în zilele noastre (în special în regiunile italiene). De asemenea, Taina Pocăinţei era administrată în mod public şi, de regulă, doar pentru păcate mari, precum adulterul, uciderea sau apostazia. Aşadar, existau şi creştini care se spovedeau extrem de rar. Însă, de vreme ce persoana primise un canon, ea trecuse deja prin această Taină şi, în afara unei abateri grave, nu mai urma să o primească prea curând. Împărtăşania îi era interzisă deja prin natura canonului primit (în primele veacuri era una dintre puţinele "pedepse" puse de Sfinţii Părinţi pentru toate păcatele - abia mai târziu întâlnim şi menţiuni precum numărul de metanii sau un post mai aspru. Pentru o comparaţie vezi canoanele Sfântului Vasile cel Mare şi cele ale Sfântului Ioan Postitorul). Aşadar, de vreme ce creştinul care se afla sub canon, nu mai avea acces la nici o Taină a Bisericii, i se mai putea administra Maslul sau nu? Considerăm că, în cazurile ceva mai serioase, această regulă nu s-a păstrat în literă. De asemenea, nu există nici o mărturie că Biserica Apuseană a restricţionat administrarea Tainei doar pentru bolnavii credincioşi. Această mărturie a papei Inocenţiu I însă stabileşte foarte clar că un creştin exclus de la comuniune avea o situaţie extrem de dificilă cel puţin în primele secole. Din fericire, această situaţie a fost reglementată odată cu dispariţia administrării "în public" a Tainei Pocăinţei şi a separării creştinilor în diverse grupuri aflate fie în afara lăcaşului de cult, sau în pronaos, şi care se aflau oarecum sub o privire dezaprobatoare a celor care nu păcătuiseră.

Taina Maslului şi "preoţii Bisericii"

Episcopul Decentius ne demonstrează însă că lipsa educaţiei din primele veacuri afecta şi Biserica în egală măsură, nu doar instituţiile statului. El s-a dovedit incapabil să treacă dincolo de litera epistolelor apostolice. Astfel, în dioceza sa, probabil că încredinţase slujirea acestei Taine exclusiv preoţilor, deoarece doar ei erau menţionaţi în Epistola Sfântului Apostol Iacov. Papa Inocenţiu I îl admonestează pentru această naivitate şi îi explică riguros că episcopul poate efectua tot ceea ce unui preot îi este permis din punct de vedere liturgic. În practică, un episcop poate efectua şi slujbe care preotului îi sunt interzise (Taina Hirotoniei, Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir sau sfinţirea unei noi biserici etc.). De asemenea, papa Inocenţiu I nu uită să sublinieze că, deşi un episcop poate fi constrâns datorită slujirilor multiple să încredinţeze grija faţă de cei bolnavi preoţilor şi diaconilor, acest fapt nu înseamnă că este degrevat total de ea. Dacă alege să efectueze totuşi o vizită unui bolnav, el trebuie să administreze totodată această Taină, adică să sfinţească untdelemnul şi să ungă persoana în cauză cu el, oferindu-i totodată binecuvântarea sa. Aşadar, rolul pastoral al episcopului este subliniat cu tărie de papa Inocenţiu I, care pare destul de aspru cu privire la opinia că grija bolnavilor trebuie încredinţată exclusiv altor clerici în afara episcopului. În materialul următor vom analiza câteva fragmente din comentariul frumos al episcopului apusean Beda Venerabilul asupra Epistolei Sfântului Apostol Iacov.

Autor: A. Agachi

Sursa: www.ziarullumina.ro