Am în capelă în locul unde șed pentru rugăciune, o iconiță care îmi amintește mereu că dacă bobul de grâu nu moare... Nu știu de ce, dar în acest Post Mare, această frază mă atrage tot mai mult, ori de câte ori merg în capelă și văd iconița cu acest citat, mă face să tresar, mă pune pe gânduri, mă face să rămân minute în șir mut în fața misterului pe care îl exprimă aceste cuvinte. Mi se pare că aici, poate mai mult decât în orice altă parte din Biblie, este exprimat duioș, tragic, misterios, mesajul creștin construit în jurul patimii, morții și învierii lui Cristos. Câte boabe de grâu nu mor, câte nu au murit deja pentru a hrăni o lume înfometată? Miliarde de boabe. Cristos, bobul de grâu, strivit de lemnul crucii pentru a fi bun de mâncat oricăui om înfometat. Ce frumos se exprima Sf. Ignațiu de Antiohia, unul din prima generație de creștini: Lăsați ca să fiu măcinat de dinții fiarelor, pentru a deveni o ostie bineplăcută lui Dumnezeu!
Merg să servesc micul dejun. I-au în mână o felie mare de pâine cu sfială și privesc: câte boabe de grâu și-au dat viața pentru ca eu să mă pot hrăni? Îmi vine să țin felia de pâine așa cum țin ostia la liturghie, cu atenție și delicatețe, cu duioșie. O privesc și nu-mi vine să o consum. Prea multe boabe jertfite pentru mine. Masa, moment mistic...
Dacă bobul de grâu nu moare... de ce să moară? Nimeni nu ar vrea să moară, nici măcar cei care suferă de boli grave. Și ei ar mai vrea să trăiască măcar încă un minut. În fond, moartea nu este oare pentru cei bătrâni, sătui de ani, pentru cei bolnavi? De ce ar trebui să mor eu?
Cu șase zile înainte de Paști Isus spune: dacă bobul de grâu nu moare... Un om conștient că trebuie să moară pentru a da viață. Să știu eu cu șase zile înainte că voi muri... Ce aș spune? Care ar fi ultimele mele cuvinte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial