Fragmente dintr-un jurnal inexistent: Predica unui preot peruan

În cartea mea, Alchimistul, tânărul pastor Santiago se întâlnește la un moment dat cu un bătrân în piață. El se află în căutarea un tezaur, dar nu știe cum să-l descopere. Bătrânul începe să converseze:
- Câte oi ai?

- Suficiente – răspunde Santiago.

- Atunci ne aflăm în fața unei probleme. Nu te pot ajuta până când vei crede că ai oi suficiente.

Bazându-se pe acest fragment, preotul peruan Clemente Sobrado a făcut o reflecție interesantă, pe care o transcriu aici.

Una din marile probleme pe care cu toți le tărâm în viața noastră constă în faptul că vrem să credem că avem oi suficiente. Ne înconjurăm de certitudini, și astfel nimeni nu mai dorește ca să i se prezinte cineva propunându-i ceva nou. Măcar de-am suspecta că nu posedăm totul, nici faptul că nu suntem tot ceea ce am putea fi!

Se poate întâmpla ca să ne găsim în fața unei probleme grave, și, chiar dacă avem posibilitatea să ne ajutăm unii pe alții, adevărul este că puțină lume se lasă ajutată.

De ce? Pentru că noi credem că avem oi suficiente. Deja știm totul, avem totdeauna dreptate, stăm comozi în existența noastră. Aproape cu toții suntem așa: avem multe lucruri și puține aspirații. Avem multe idei deja definite și nu vrem să renunțăm la ele. Schema noastră de viață este deja bine organizată și nu avem nevoie de nimeni care să vină să provoace o schimbare.

Ne rugăm deja suficient, dăm de pomană, citim viețile sfinților, mergem la liturghie, ne împărtășim. Un prieten, odată, mi-a spus:

- Nu știu de ce vă caut, părinte. Eu sunt deja un bun creștin.

În acea zi, nu am reușit să aud acest comentariu fără să dau un răspuns:

- Atunci nu mai veni să mă cauți, pentru că am multă lume care mă așteaptă și este plină de îndoieli. Dar vrei să știi un lucru? Tu nu ești rău suficient pentru a fi rău, nici suficient de bun pentru a fi bun, nici suficient de sfânt pentru a face minuni. Ești numai un creștin satisfăcut de ceea ce ai făcut până acum. Și toți cei care sunt satisfăcuți, în realitate au renunțat să devină mai buni. Vom vorbi altădată, de acord? De atunci, când ne auzim la telefon, el începe spunând: Aici se află o persoană care nu s-a maturizat atât cât ar trebui.

Doamne, dă-ne totdeauna o inimă neliniștită, nesatisfăcută.
Dă-ne o inimă în care să se poată manifesta întrebările pe care nu am vrea să le punem.
Îndepărtează din inima noastră conformismul.
Ca noi să putem simți plăcerea a ceea ce avem. Dar să înțelegem că aceasta nu e totul.
Ca să înțelegem că suntem persoane bune.
Dar, mai ales să ne putem întreba totdeauna cum putem să devenim și mai buni.
Pentru că, dacă ne punem această întrebare, este posibil ca Tu să vii și să ne deschizi orizonturi pe care mai înainte nu am fi putut să le observăm.