Durerea aproapelui

(William Blake, 1757-1827, poet, pictor şi tipograf englez)
Pot oare să fiu martor al durerii aproapelui
fără să mă mâhnesc împreună cu el?
Pot oare să-mi văd aproapele jelind
fără să merg să-i alin durerea?

Pot vedea o lacrimă curgând
fără s-o simt ca şi cum ar fi a mea?
Poate un tată să-şi vadă copilul plângând
fără să se întristeze împreună cu el?

Poate o mamă sta liniştită
când aude plânsul şi frica pruncului ei?

Iar El, Care le zâmbeşte tuturor,
Care aude şi tristeţea unei păsări mici,
oare nu va auzi şi durerea omului,
oare nu va sta mereu alături,
picurându-i în suflet milă,
împărţind cu dânsul lacrimile?

Tututor ne dă din bucuria Lui.
Se face Prunc neajutorat.
Se face Om al durerilor.
Şi simte şi durerea ta.

Să nu uiţi - nici un suspin
nu rămâne neauzit de Creator.
Nici o singură lacrimă
nu rămâne nevăzută de El.

Cu bucuria păcii Lui
ne spulberă jalea.
și până ni se usucă lacrimile
suspină neîncetat
împreună cu noi.