Astăzi, dacă auziți vocea Domnului, nu vă împietriți inimile - Clement Alexandrinul

Deșteaptă-te, o, tu care dormi, ridică-te din moarte, și va străluci asupra ta Cristos (Ef 6, 14), soarele învierii, născut înaintea aurorei, care cu razele sale dăruiește viața. Nimeni deci să nu disprețuiască Cuvântul, pentru că aceasta ar însemna să se disprețuiască pe sine, fără a știi. Spune într-adevăr Sf. Scriptură: Astăzi, dacă auziți vocea lui, nu vă împietriți inimile (Ps 94, 8)… Iar acest astăzi se extinde la fiecare zi, până când se va spune astăzi. Este un astăzi care, ca și capacitatea noastră de a învăța, durează până la sfârșitul lumii. Atunci astăzi-ul adevărat, ziua fără sfârșit a lui Dumnezeu, va coincide cu veșnicia. Să ascultăm, deci, totdeauna de vocea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că acest astăzi este veșnica imagine a eternității; și iarăși, ziua este simbolul luminii, iar lumina oamenilor este Cuvântul, în care noi îl vedem pe Dumnezeu…

Pentru că iubește toți oamenii, Domnul îi invită la cunoașterea adevărului (1 Tim 2, 4), și este El însuși cel care li-l trimite pe Mângâietorul. În ce constă această cunoaștere? În pietate, adică în a trăi conștient propria relație cu Dumnezeu. Iar pietatea este folositoare la toate, după Sf. Paul, pentru că posedă promisiunea vieții prezente și a vieții viitoare (1 Tim 4, 8)… Pentru a-l asimila pe om lui Dumnezeu atât cât este posibil, această pietate îi dă un maestru potrivit: pe Dumnezeu, care singur poate să-i imprime omului, după meritele lui, asemănarea divină. Având experiența acestei opere divine de educare, Apostolul îi scrie lui Timotei: Încă din copilărie tu cunoști Scripturile: ele pot să-ți de-a o înțelepciune care conduce la mântuire prin credința în Cristos Isus (2 Tim 3, 15). Și sunt cu adevărat sacre, aceste texte care sfințesc și divinizează. Cuvintele și silabele lor sacre formează operele pe care însuși Apostol, în același pas, le numește inspirate și utile pentru a învăța, a convinge, a corecta, a forma la dreptate pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pregătit pentru orice operă bună (2 Tim 3, 16-17). Îndemnurile celorlalți sfinți nu ar putea absolut să aibă aceeași eficacitate ca cele ale Domnului: El este cu adevărat cel care iubește omul și unica lui operă este mântuirea omului…

Gustați și vedeți cât de bun este Domnul (Ps 33, 9). Credința vă va introduce la aceasta, experiența vă va învăța aceasta, Scriptura, ca un pedagog, vă va conduce. Veniți, fiilor, zice, ascultați-mă, vă voi învăța teama de Domnul. Apoi, ca și cum s-ar adresa deja unor credincioși, adaugă imediat: Cine este omul care dorește viața, care iubește zile multe și fericite? (Ps 33, 12-13).

Am putea spune: noi suntem adoratorii binelui, discipolii bunătății. Ascultați, deci, voi cei de departe, ascultați, voi cei de aproape. Cuvântul nu se ascunde nimănui. El este lumina noastră comună, strălucește tuturor oamenilor. Să ne grăbim, deci, spre mântuire, spre noua naștere. Să ne grăbim, noi care reprezentăm multiplicitatea, ca să ne reunim într-o singură dragoste asemenea unității substanței divine. Astfel uniunea mai multor voci, atunci când disonanța și dispersiunea s-au transformat în armonie divină, devine o singură simfonie care ascultă de dirijor, numai de Maestru, care este Cuvântul, se odihnește în Adevărul însușii și poate să spună: Abba, Tată (Rom 8, 15). Dumnezeu primește cu duioșie acastă voce în care se exprimă adevărul, ca primul rod ce vine de la fii săi.

Clement Alexandrinul, Protrepticul, 9