Putem cu adevărat să schimbăm lumea?

După un al XX-lea secol în care multe speranțe au rămas înșelate, în care multe așteptări au fost dezamăgite, cum am putea să vorbim de ceea ce putem face pentru a schimba lumea sau pentru o a face mai bună? Resemnarea ar fi înțelepciune?   Abdicarea ar fi văzută ca luciditate? Ar trebui să ne adăugăm listelor de fataliști pentru a fi inteligenți? Cine dă ce este mai bun din energiile lui ar fi condamnat într-o zi să spună, ca și Servul suferind al lui Isaia: În zadar m-am obosit?

A ne pune aceste întrebări, este, în fond, întrebarea libertății noastre, a câmpului deschis și disponibil al acțiunii noastre. Înainte de a comenta sensul pe care cineva îl poate da acestor întrbări, filosoful Margherita Lena amintea cuvintele lui Kirkegaard: Nu mai există libertate acolo unde nu mai există posibilitate. Și continua această femeie: Acel posibil  care este respirația libertății, oamenii serioși și sfinți au muncit tot timpul pentru a-l restaura și a-l deschide. A  deschide câmpul posibilului, a refuza fatalismului orice încercare de a o comprima, a-l lărgi, menținând în peisajul societății verdele speranței, așa cum într-o zi a scris cardinalul Danneels, iată sarcina de care creștinii se pot atașa împreună cu mulți alții.
Rowan Williams, Arhiepiscopul de Canterbury, părea că are aceeași preocupare să lărgească în timp ce le scria participanților la întâlnirea europeană a tinerilor de la Geneva: A avea credință înseamnă a trăi astfel ca să arătăm că Dumnezeu este viu. Și aceasta înseamnă a trăi astfel ca să arătăm că există mai multe posibilități decât cele pe care lumea le recunoaște.
De-a lungul istoriei, unii creștini au știut să de-a dovadă de creativitate. Credința lor i-a condus să inoveze. Așa au apărut primele spitale și îngrijirea prestată în mod gratuit bolnavilor în vremea Sf. Vasile cel Mare, în secolul al IV-lea și, fără îndoială, poate încă mult mai înainte. Tratând despre o altă schimbare în Antichitate, un istoric se minuna că istoria amintește atât de puțin de Melania și Pinianus. Bucurându-se de o mare bogăție în timpul Imperiului Roman, acești doi creștini, contemporanii Sf. Augustin, au decis să elibereze pe sclavii lor și să pună cu aceștia totul în comun. De ce s-a vorbit atât de puțin de marile schimbări aduse în istorie de acestui cuplu? Frică de a recunoaște rolul pozitiv jucat de creștini? sau teama creștinilor de a avansa alegeri/decizii atât de radicale...?
În zilele noastre, perioada de pace fără precedent care s-a deschis cu construcția Europei se află aici pentru a ne convinge că greșim atunci când evaluăm posibilitatea de a schimba lucrurile. Împreună cu creștinul din secolul al II-lea care îi scria lui Diognet despre creștini, putem ș noi spune: Este atât de nobil locul pe care Dumnezeu le-a dat, încât nu le este permis să fugă de acesta.