TIMPUL ADVENTULUI - TIMPUL REGĂSIRII SENSULUI

Astăzi în Biserica Romano-Catolică a început timpul Adventului, un timp de pregătire în vederea a două evenimente: revenirea lui Cristos și Nașterea lui Isus Cristos, întruparea lui în lutul omenesc, sau mai bine zis, înmomenirea lui Isus. Sf. Ioan Evanghelistul, în prologul evangheliei sale spune: Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi. Latinii au tradus grecescul logos prin Verbum-Cuvânt. Dar acest termen, logos, are o mulțime de semnificații. Mai înseamnă și sens. Am putea, de aceea, pe bună dreptate, să spunem: Și SENSUL s-a făcut trup. Cu alte cuvinte, Cristos, prin înomenirea lui (Grigore Palamas), a înomenit, a întrupat sensul omului, al trupului omului, al existenței creaturii cele mai iubite de Dumnezeu. Prin întruparea lui, Cristos a dat sens trupului omului care este culmea mântuirii (caro salutis cardo - Tertulian), și nu este în nici un caz platonica închisoare a sufletului. Cristos, întrupându-se în sânul unei fecioare a ridicat sânul femeii la rangul de sanctuar divin, sân pe care nu trebui să-l atingă nimeni pentru a-l pângări, căci acolo se află izvorul vieții. Cristos, născându-se într-un graj sărac, a dat sens sărăciei căci prin ființa lui a sacralizat importanța omului în fața lumii materiale, a pus în față verbul a fi înaintea verbului a avea. Cristos prin viața sa plină de îndurare, a dat sens muncii, bucuriei, plânsului, durerii, etc. Cristos, prin moartea și învierea sa a dat sens morții, care nu se mai îndreaptă și nu rămâne veșnic spre lutul din care a fost luat, ci se ridică în înălțimi, spre Dumnezeu. Cristos, prin moartea lui a dat sens morții, umplând-o de viață, divinizând-o, iluminând-o.
În timpul Adventului suntem așadar invitați să ridicăm fruntea spre ceruri, pentru că de acolo ne vine SENSUL-CRISTOS. Viața noastră nu are sens dacă nu acceptăm SENSUL-Cristos.
Tradiția biblică spune că atunci când s-a născut Cristos, a o stea a apărut din cer și le-a indicat păstorilor și celor trei magi locul unde avusese loc minunea mult așteptată de veacuri. Cred că am putea să interpretăm, fără să greșim sau să exagerăm, că acea stea, mai degrabă decât locul, le-a indicat acestor oameni SENSUL existenței lor. Și noi suntem invitați să ne obișnuim ochii să privească cerul, să privească stelele (chiar și literal vorbind!), pentru că de acolo ne vine SENSUL, acolo vom descoperi  sensul vieții noastre. Însuși Adventul va căpăta astfel sens, altfel va rămâne o simplă tradiție, poate chiar frumos trăită, dar fără fundament serios.