REFLECȚIE LA SOLEMNITATEA LUI CRISTOS-REGELE UNIVERSULUI (PANTOKRATOR)

Coloseni 1,12-20


Fraţilor, să aducem cu bucurie mulţumire lui Dumnezeu Tatăl care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor, care sunt în lumină. El ne-a eliberat de puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului său preaiubit, prin care am fost răscumpăraţi, adică am primit iertarea păcatelor. Cristos este imaginea Dumnezeului celui nevăzut, primul născut între toate creaturile. Căci în el au fost create toate: cele din cer şi cele de pe pământ, fiinţele văzute şi cele nevăzute: tronurile, domniile, puterile şi stăpânirile; toate au fost create prin el şi pentru el. El este înainte de toate şi toate există prin el. El este capul trupului, adică al Bisericii; el este începutul, primul născut dintre cei morţi; el are întâietate în toate. Căci Dumnezeu a voit ca toate lucrurile să-şi atingă desăvârşirea în Cristos. Prin el şi pentru el a voit să împace toate, cele din cer şi cele de pe pământ, aducând pace prin sângele său vărsat pe cruce.

Solemnitatea lui Isus Cristos Regele universului în afară de faptul că încheie Anul Liturgic în Biserica Catolică, adică prezintă regalitatea lui Cristos, recapitularea întregii creații în El, mai înseamnă și un alt lucru, valabil pentru fiecare om de bunăvoință. El este Regele inimilor, este Regele lumii din acest veac, este Regele nostru, al meu și al tău. Pentru noi trăitori în veacul președinților, imaginea regelui ni se pare desuetă, depășită și anacronică. Imaginea regelui ni se pare nelalocul ei, pentru că noi trăim în democrație, în timpuri de libertate. Imaginea regelui este respinsă pentru că în societatea noastră există mulți regi: regele fotbalului, regele manelelor, regele modei, regele țiganilor, regele necurăției (ca să nu-i spun direct pe nume, căci nu merită!), regele.... să pună fiecare ce vrea....
Regele Cristos este însă diferit. Acest Rege a venit  ca, mai înainte să facă ceva pentru noi, să fie cu noi, să locuiască cu noi, să plângă și să se bucure împreună cu noi. Și pentru ca Isus să fie recunoscut Regele meu, eu trebuie să-l cunosc, trebuie să fi experimentat prezența lui în viața mea în decursul acestui an liturgic. Mă explic cu o întâmplare. Acum mai bine de zece ani s-a căsătorit un frate de-al meu. Intrând în familia soției, nu reușea să-i spună socrului tată, așa cum se spune pe la noi prin Moldova. Mi-a mărturisit această dificultate, pentru că, adresându-i-se pe nume socrului, avusese o discuție cu soția, căreia i se părea că este lipsit de respect. Mi-a spus fratele meu (noi fiind orfani de tată de la o vârstă foarte fragedă): eu nu o să pot spune nimănui tată pentru că eu nu am trăit experiența de a avea un tată. Și chiar dacă i-aș spune cuiva așa, pentru mine termenul nu are nici o semnificație. A explicat acest lucru soției și toate au revenit la normal. Și mie, atunci când aud colegi, frați, etc, vorbind despre tatăl lor, mi se pare ceva lipsit de sens. Tatăl meu este unul singur: Dumnezeu. Regele meu este unul singur: Isus Cristos, aici pe pământ și, sper, dincolo în împărăția cerurilor. De aceea spun că, pentru ca cineva să-l poată numi și simți pe Cristos ca rege, trebuie să fi experimentat mai întâi regalitatea iubirii sale în inima lui. Mă întreb: în decursul acestui an, acum la sfârșitul anului liturgic, îi pot spune cu adevărat lui Isus: Doamne, tu ești regele meu! Da, îți pot spune, Doamne, cu toată inima și în gura mare să audă toți: Într-adevăr, Tu ai fost în decursul acestui an Regele meu, ai fost Tatăl meu, ai fost mângâietorul meu, ai călăuzit pașii mei spre Tine. Mulțumesc, Rege.