METODA ATENŢIEI ŞI A RUGĂCIUNII: Despre cele trei feluri de rugăciune

Există trei feluri de atenţie şi de rugăciune şi, prin ele, sufletul poate să se înalţe şi să progreseze, sau să cadă şi să se piardă. Cel care se foloseşte de aceste metode în felul şi la timpul potrivit progresează, cel care în schimb le practică inoportun şi fără de minte se rătăceşte.
Atenţia şi rugăciunea sunt unite inseparabil aşa cum trupul este legat de suflet: dacă unul lipseşte, celălalt nu poate exista. Atenţia procedează şi controlează mişcările duşmanului ca o avangardă, este prima care se angajează în lupta cu păcatul şi se opune gândurilor rele care încearcă să intre în suflet. Rugăciunea îi merge pe urme, determinând şi distrugând toate gândurile rele împotriva cărora atenţia a intrat în luptă; numai atenţia nu poate să le distrugă.

Din această luptă împotriva gândurilor rele dusă cu atenţia şi cu rugăciunea depinde viaţa sufletului. Folosindu-ne de atenţie putem să facem ca rugăciunea să fie pură, curată şi să progresăm;dacă nu ne folosim de atenţie pentru a o păstra pură şi o lăsăm nepăzită, sufletul devine poluat de gândurile rele şi devenim ca nişte nefolositori faliţi…

Despre primul fel de atenţie şi de rugăciune

Acestea sunt caracteristicile primului fel: unul începe rugăciunea, ridică mâinile, ochii şi mintea spre cer, ţine ferme în minte gândurile lui Dumnezeu, îşi imaginează bunurile cereşti, mulţimile îngerilor şi lăcaşurile sfinţilor, reuneşte, într-un cuvânt, în minte ceea ce a ascultat din Sf. Scripturi şi în timpul rugăciunii se opreşte, sfătuind sufletul să fie doritoare de Dumnezeu şi de iubirea sa. I se poate întâmpla în această stare să verse lacrimi şi să plângă. Se poate întâmpla, dacă unul urmează numai acest fel, ca încet încet inima sa să fie cuprinsă de orgoliu fără ca el să-şi de-a seama, şi să creadă că ceea ce el experimentează/trăieşte îi vine de la harul lui Dumnezeu ca o mângâiere, şi începe să-i ceară lui Dumnezeu să poată rămâne în acea stare pentru totdeauna. Dar acesta este semn de rătăcire; binele atunci când nu este făcut cum trebuie numai este bine.

Dacă acest om se angajează într-o viaţă solitară totală foarte greu va putea să scape de nebunie. Dacă aceasta totuşi nu i se va întâmpla, îi va fi imposibil să ajungă la posedarea virtuţilor şi la gândul calm. Acest fel conţine un alt risc de deviere: unul poate vedea cu ochii trupului lumini şi luminiţe, să guste parfumuri suave, să audă sunete şi alte asemenea lucruri. Unii au rămas în totalitate invadaţi, în nebunia lor au început să rătăcească din loc în loc; alţii, confundând diavolul cu un înger, au rămas înşelaţi, până au devenit ca nişte oameni imposibil de corectat refuzând să accepte mustrarea/avertismentele fraţilor. Alţii, instigaţi de diavol, s-au sinucis aruncându-se care într-o prăpastie, care spânzurându-se…

Din ceea ce am spus nu este greu, pentru cel care judecă bine, să înţelegem ce fel de risc se află în acest fel de primă atenţie şi de rugăciune (atunci când este considerată ca unica cale de rugăciune). Chiar dacă unul evită aceste pericole atunci când o practică pentru că trăieşte într-o comunitate (la aceste riscuri sunt expuşi în particular sihaştrii) să ştie că nu va face nici un pas înainte în viaţa spirituală.

Despre cel de-al doilea fel de atenţie şi de rugăciune

Acesta este al doilea fel de atenţie şi de rugăciune: cel care se roagă îşi ia ochii de la obiectele sensibile şi le adună în intimitatea sa; veghează asupra simţurilor şi îşi purifică gândurile astfel ca acestea să întrerupă vagabondajul între vanităţile lumeşti. Uneori îşi cercetează gândurile, alteori se opreşte să examineze cuvintele pe care buzele sale le pronunţă; uneori opreşte gândul său când, fascinat de diavol, zboară spre ceva păcătos şi inutil; alteori, împins de vreo patimă, cu mare efort şi putere luptă pentru a reintra în sine însuşi. Caracteristica specifică a acestui fel este că se desfăşoară în cap şi că gândurile luptă împotriva gândurilor.

În această luptă împotriva sieşi, nu se poate afla pacea, nici timpul să se practice acele virtuţi care reprezintă încoronarea adevărului. Această stare se poate compara cu unul care luptă împotriva duşmanilor, noaptea, pe întuneric, aude vocile lor, primeşte loviturile lor, dar nu vede cu claritate unde se află, de unde vin şi pentru care motiv în agresează; rămâne în cap, în vreme ce gândurile rele ies din inimă. Întunericul care-i învăluie mintea, furtuna care bântuie în gândurile sale sunt cauza care împiedică să vadă originea acestei devieri, nu reuşeşte să scape de atacul diavolilor, duşmanii săi, şi să recunoască loviturile lor. Dacă apoi împreună cu toate acestea unul este cuprins de mândria de a crede că veghează bine asupra sieşi, munceşte degeaba şi va pierde pentru totdeauna orice recompensă. Orgolios fiind dispreţuieşte şi critică pe alţii şi se laudă pe sine; considerându-se apt să fie un păstor de oameni şi să-i conducă pe alţii, devine asemenea unui orb care vrea să conducă alţi orbi.

Acestea sunt caracteristicile celui de-al doilea fel de atenţie şi de rugăciune. Cel care vrea să ajungă la mântuire va ştii să recunoască dauna pe care o aduce sufletului său şi va deschide ochii cu grijă asupra sieşi. Acest fel, cu toate acestea, este mai bun decât primul, aşa cum o noapte cu lună plină este mai bună decât o noapte fără lună.

Despre cel de-al treilea fel de atenţie şi de rugăciune

Al treilea fel este minunat dar dificil de explicat; este în acelaşi timp dificil şi incredibil pentru cel care nu l-a mai practicat, până la punctul de a fi respins pentru că este greu de pus în practică. În vremurile noastre într-adevăr este greu de întâlnit pe cineva care să practice această formă de atenţie şi de rugăciune; ne vine să gândim că acest dar binecuvântat ne-a abandonat împreună cu ascultarea.

Dacă unul observă ascultarea perfectă faţă de părintele său spiritual, se eliberează de orice perplexitate, pentru că le-a aşezat pe umerii ghidului său. Liber de orice ataşament sensibil (faţă de lucruri), se poate dedica cu zel şi sârguinţă practicii celui de-al treilea fel de rugăciune, presupunând însă că s-a pus deja sub direcţia unui ghid care nu este supus rătăcirii.

Dacă vrei să obţii mântuirea începe astfel: stabileşte în inima ta ascultarea perfectă faţă de părintele tău spiritual, îndeplineşte orice lucru cu conştiinţă curată, în prezenţa lui Dumnezeu; nu este posibil să ai fără ascultare. Păstrează curată conştiinţa în aceste trei direcţii: în faţa lui Dumnezeu, în faţa părintelui tău spiritual, în faţa lucrurilor şi ale realităţilor acestei lumi.

În faţa lui Dumnezeu datoria conştiinţei tale constă în a nu face nici o faptă care, după conştiinţa ta, nu este bineplăcută şi acceptată de Dumnezeu.

În faţa părintelui tău spiritual fă numai ceea ce îţi va spune acesta, nevrând să faci nimic nici mai mult nici mai puţin decât ceea ce îţi sugerează el, umblă sub conducerea voinţei şi intenţiei sale.

În faţa oamenilor să nu vrei să faci nimic care nu ar vrea să-ţi fie făcut ţie.

În faţa lucrurilor datoria ta este cel de a menţine curată conştiinţa ta folosind-o în modul cel mai drept; pentru lucruri înţeleg hrana, băuturile şi hainele…

Procedând în acest fel îţi vrei pregăti o cale solidă şi îndreptată spre a treia modalitate de atenţie şi de rugăciune. Ea constă esenţial în aceasta: mintea coboară în inimă. În timp ce te rogi opreşte-ţi atenţia în inimă, parcurge-o în toate sensurile, fără să te desprinzi niciodată, şi din profunzimile inimii fă să urce la Dumnezeu rugăciunea ta. Atunci când mintea, sălăşluind în inimă, începe să guste cât de bun este Domnul şi se simte plină de desfătare nu va mai voi să abandoneze acel loc. Va contempla profunzimile inimii şi va rămâne încercând şi îndepărtând acele gânduri pe care diavolul le va fi semănat. Cel care nu cunoaşte şi nu a încercat acest fel, îl va considera dificil şi oprimant. Cel care însă va fi gustat dulceaţa lui şi se va fi bucurat în profunzimile inimii, strigă cu Sf. Paul: „Cine mă va putea despărţii de iubirea lui Cristos?”.

Observă înainte de orice lucru aceste trei directive: fii liber de orice preocupare, nu numai privitor la ceea ce este malefic şi inutil dar şi faţă de ceea ce este bun, într-un cuvânt fii mort faţă de toate; păstrează-ţi conştiinţa astfel ca nimic să nu-ţi poată reproşa; să ai detaşament perfect de orice ataşament pasional, astfel ca să nu ai nici o înclinaţie faţă de ceea ce aparţine lumii. Menţine atenţia în tine însuţi, ţine fermă mintea în inimă, cu toate mijloacele posibile caută să descoperi locul unde se află inima; dacă vei avea darul de a o găsi, gândul tău va locui întotdeauna acolo. Angajându-te astfel mintea va descoperi locul inimii, atunci când va fi aflat de har va face o rugăciune arzătoare şi suavă. Mintea va obţine capacitatea de a îndepărta gândurile rele di orice parte ar veni ele înainte ca să aibă consistenţă, făcându-le să dispară cu invocaţia: „Doamne Isuse, ai milă de mine!”…

Primul şi cel de-al doilea fel de atenţie şi de rugăciune nu conduc omul la perfecţiune. Vrând să construim o casă nu începem de la acoperiş, dar de la fundaţie; la început turnăm fundaţia, apoi ridicăm zidurile, în sfârşit facem acoperişul. La fel ne este cerut pentru edificiul spiritual, mai înainte punem fundaţia: veghind asupra inimii şi purificând-o de patimi; deci ridicăm zidurile respingând asaltul duşmanilor care se năpustesc împotriva noastră folosindu-se de simţuri, şi antrenându-ne să înfruntăm asalturile cât mai repede posibil; după ce vom fi făcut acestea, putem să începem acoperişul, la totala renunţare faţă de toate pentru a ne oferi în totalitate lui Dumnezeu. În acest fel vom putea termina casa noastră în Cristos Isus. Lui să-i fie laudă în veşnicie. Amin.

Sf. Simion, Filocalia, vol. V, pp. 73-89.