UNIVERSALITATE SAU CATOLICITATE ?

Citind nr. 13 din Constituția dogmatică despre Biserică Lumen Gentium de la conciliul al II-lea din Vatican se naște întrebarea dacă universalitatea și catolicitatea înseamnă unul și același lucru. Textul pare că înclină pentru o deplină suprapunere și interschimbabilitate a celor doi termeni. Titlul paragrafului – care nu apare în textul promulgat – vorbea de universalitate seu catholicitate unius Populi Dei. Acel seu poate să ascundă o nuanță corectivă care lasă deschisă întrebarea: textul ar vorbi despre universalitate, sau mai bine zis, de catolicitatea poporului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, termenul mai exact pentru argument ar fi cel de catolicitate, dar în cazul nostru poate fi folosit și cel de universalitate. Folosirea termenilor în textul nostru confirmă această direcție de interpretare: termenul universalitate apare în primele două paragrafe, atunci când este dezvoltată afirmația că toți oamenii sunt chemați să formeze noul Popor al lui Dumnezeu; în celelalte două, în schimb, atunci când se vorbește de unitatea organică a poporului lui Dumnezeu, se preferă termenul catolicitate.

Chestiunea se clarifică atunci când ne gândim că nota catolicității nu se epuizează în universalitatea geografică. Îi întreba Ciril din Ierusalim pe catehumeni: De ce Biserica este numită catolică? Este numită catolică pentru că se găsește în toată lumea, de la un capăt la celălalt al universului; pentru că învață toate dogmele pe care este bine ca oamenii să le cunoască și care tratează despre lucrurile vizibile și invizibile, de cele de pe pământ și de cele din cer; pentru că îi are ca slujitori în vederea cultului de dat lui Dumnezeu pe toți oamenii: guvernanți și guvernați, docți și ignoranți. Pentru că ea vindecă peste tot toate speciile de păcate făcute cu sufletul și cu trupul. Pentru că posedă în sine înseși orice specie din ceea ce se cheamă virtute: cu alte cuvinte, în fapte și în orice fel de carisme spirituale (Cateheza XVIII, 23: PG 33, 1043). În afara dimensiunii spațio-temporale, există și o dimensiune doctrinară a catolicității, care nu poate fi uitată, riscul fiind o reducere a acestei note esențiale a Bisericii.

Acum, primele două paragrafe din Lumen Gentium 13 insistă totdeauna și numai pe dimensiunea spațio-temporală: Toți oamenii sunt chemați să formeze unicul popor al lui Dumnezeu; acest popor, rămânând unul și unic, trebuie să se extindă în toată lumea și la toate secolele. De altfel, dacă unicul popor al lui Dumnezeu este prezent în toate națiunile de pe fața pământului; dacă din mijlocul tuturor neamurilor își ia cetățenii lui; dacă primește toate resursele, bogățiile și obiceiurile popoarelor, acest lucru se întâmplă deoarece caracterul de universalitate care împodobește poporul lui Dumnezeu este un dar al Domnului însuși, motiv pentru care Biserica catolică, în mod eficace și fără încetare tinde să recapituleze întreaga umanitate, cu toate bunurile sale, în Cristos-Capul și în unitatea Duhului său. Pe de altă parte, Biserica are un rol sacramental: este semn și instrument al acestei recapitulări finale a omenirii.

Numai începând cu paragraful al III-lea textul pune în evidență dimensiunea specific doctrinală, după care Biserica, toto orbe diffusa, este catolică pentru că crede tuturor adevărurilor revelației și posedă toate mijloacele necesare în vederea mântuirii. Dar orice cititor atent poate să-și de-a seama de schimbarea de registru în discurs, care nu mai privește universala chemare a noului popor al lui Dumnezeu, ci Biserica, în care, în virtutea acestei catolicități, fiecare parte comunică celorlalte și întregii Biserici propriile daruri, astfel ca întregul și fiecare parte să sporească prin contribuția tuturor celorlalte spre plinătatea în unitate. Prima parte se referă la planul lui Dumnezeu care, conceput din veșnicie, va avea împlinire în Împărăție; a doua parte se referă la drumul acestui popor în istorie, drum care angajează pe toți cei care l-au acceptat efectiv pe Cristos în calitate de învățător, rege și preot, capul noului și universalului popor al fiilor lui Dumnezeu. Prima parte se mișcă în perspectiva Împărăției, la care sunt chemați toți oamenii; a doua în cea a Bisericii, subiect istoric, din care fac parte toți cei care se conformează legăturilor profesiunii de credință, sacramentelor, conducerii bisericești și comuniunii (LG 14).

Diferența în folosirea termenilor se observă cu evidență în încheierea paragrafului: La această unitate catolică a Poporului lui Dumnezeu, unitate care prefigurează și promovează pacea universală, sunt chemați, așadar, toți oamenii; cu ea se află în relație, în diferite feluri, și pentru ea sunt meniți atât credincioșii catolici cât și ceilalți care cred în Cristos, precum și absolut toți oamenii, chemați la mântuire prin harul lui Dumnezeu. Este această Biserică, articulată într-o diversitate de ordine, cea care este catolică. De aceea, termenii universalitate și catolicitate nu pot fi suprapuse în mod perfect. Acest fapt impune precauție în folosirea termenilor, dar și în argumentațiile teologice care se deduc din el.

Autor: Dario Vitali, Universalità o cattolicità?, Vita Pastorale, 9 (2010), p. 18

Traducere de Pr. dr. Pătrașcu Damian