Spre întărirea celor împovăraţi şi deznădăjduiţi

Povestit-a unul din părinţi: erau doi fraţi aproape de el, unul străin şi altul cunoscut. Şi cel străin era puţin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osârduitor. Şi s-a întâmplat de a murit mai înainte cel străin. Bătrânul, fiind văzător cu mintea, a văzut mulţime de îngeri cum povăţuiau sufletul celui străin. Şi dacă au ajuns la cer şi era aproape să intre, s-a făcut cercetare pentru dânsul şi a venit glas de sus zicând: „Vădit este că era puţin trândav, dar pentru înstrăinarea lui deschideţi-i!”. Apoi a adormit şi cel cunoscut, adică cel [care era din acel] loc şi în vremea morţii au venit toate rudeniile lui. Şi a văzut bătrânul că nu este nici un înger nicăieri şi s-a minunat. Atunci a căzut cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, cum cel străin, fiind trândav, a dobândit astfel de slavă, iar osârduitorul acesta nu s-a învrednicit de nimic de acest fel?”. Şi i-a venit glas către el, zicând: „Osârduitorul, când era să moară, a deschis ochii săi şi şi-a văzut rudeniile plângând şi i s-a mângâiat sufletul. Dar cel străin, deşi era trândav, pe nimeni dintre ai săi n-a văzut şi, suspinând, a plâns, iar Dumnezeu l-a mângâiat pe el”.