POEZIE: FRATELE SOARE - SF. FRANCISC DE ASSISI

Preaînalt, puternic Dumnezeu,

Ţi se cuvine toată lauda,
Te preamărim, Te binecuvântăm.
Ca să-ţi rostească numele Tău sfânt,
Nu-i vrednic nici un om de pe pământ.
Ne aplecăm în jertfă şi în cânt,
Noi toţi, pe care din iubirea ta
Tu ne-ai creat, să-mplinim voinţa Ta.
Fii slăvit acum şi pururea.
Eşti adevărul, Tu eşti viaţa mea.
Zilele mele sunt în mâna Ta.

Soare bun şi lună sora mea
Rar v-aud glasul, rar vă pot vedea,
Preocupat de egoiste griji.
Frate vânt şi aerule, tu
Deschide-mi ochii, paşii mi-i condu
Să pot să văd splendorile din jur.
Al Tău sunt Doamne, Tu eşti viaţa mea,
Îţi simt iubirea, trezindu-mi inima.
Soare bun şi lună, sora mea,
Acum văd calea, e iubirea sa,
Mă străduiesc şi eu ca să iubesc.


Stele pe cer în noapte-ncet răsar
În zori dispar şi-apare soarele,
Şi strălucesc în soare apele.
Iar focul frate se aprinde iar,
A sa căldură, el mi-aduce-n dar
Să îmi aprindă-n suflet dragostea.
Frumos, puternic, jucăuş, curat,
Îi simt căldura, mişcându-mi inima.

Limpezi ape, stele, frate foc
Acum văd calea către al meu loc.
Slavă îţi cânt şi vesel într-un joc.

Mamă glie, tu eşti sora mea
Hrană îmi dai, şi flori, şi roade-n dar.
Mi te-a creat Preabunul Dumnezeu.
Slăvit să fii, Tu, Doamne, pe pământ
Prin cei ce iartă, suferă şi plâng
Şi speră că vom fi una curând.
Pacea, speranţa, gândurile mele
Spre Tine, Doamne, mă poartă, către stele.
Moartea trupească este sora mea.
Dar niciodată nu mă v-a-ntrista
Fiindcă credinţa mă va învia.


Vai de aceia, ce mor în păcat,
De Tine, Doamne, s-au înstrăinat.
Slăvit să fii, Tu, Doamne, pe pământ.
Dă-ne iertarea, Părinte ceresc.
Pe cei smeriţi ne vei încorona
Spre slava Ta în cer ne vei lua.
Te laud Doamne, Tu eşti viaţa mea.
Îţi simt iubirea, umplându-mi inima,
Cu umilinţă eu cad în genunchi,
Mă străduiesc în veci să Te slujesc,
Cu viaţa-ntreagă să Te preamăresc.