vineri, 29 octombrie 2010

Iubirea dintre frați!…

Un tată lăsă fiilor săi moștenire un ogor cu grâne. Cei doi îl împărțiseră frățește.


Dar unul dintre ei era bogat și necăsătorit, câtă vreme celălalt era sărac și avea de crescut mulți copii.

Când veni timpul secerișului, fratele cel bogat începu să se zvârcolească în pat cugetând în sinea lui: ,,Eu sunt bogat, la ce-mi folosesc mie snopii aceia? Fratele meu este sărac și are nevoie de mult grâu pentru familia lui”.

Se ridică din pat, se duse la câmp și, din partea sa, luă o mulțime de spice și le duse pe bucata de ogor a fratelui său.

În aceeași noapte, fratele său gândea și el: ,,Fratele meu nu are nici soție, nici copii. Bucuria sa este bogăția și eu vreau să văd că bucuria lui crește.”

Își lasă culcușul, plecă la câmp și duse mult din ce secerase el în partea de ogor ce aparținea fratelui său. Atunci când, în zori, cei doi se duseră la câmp, mare le fu uimire când văzură că grâul nu scăzuse.

În nopțile următoare făcură același lucru. Fiecare dintre ei ducea din grâul său pe ogorul fratelui. Și, în fiecare dimineață, descopereau că grâul nu scădea.

Însă, într-o noapte, cei doi frați se întâlniră în mijlocul ogorului, amândoi având brațele pline de snopi de grâu.

Își dădură seama de cele întâmplate și, râzând, se îmbrățișară.

Atunci auziră un glas din cer:

-Locul acesta pe care a fost vădită atâta iubire frățească se cuvine a fi ales pentru zidirea templului meu, templul iubirii dintre frați.

Și, în fapt, regele Solomon a ales mai târziu acel loc pentru a construi templul.


Oare azi ar izbuti regele Solomon să găsească un loc pentru templu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile trebuie să fie pertinente, la subiect si fără limbaj trivial