FII TU ÎNSUȚI!

Se spune că regele păsărilor a descoperit într-o zi că, bătrân fiind, i s-a dus strălucirea penelor. Așa că s-a decis să adune toate păsările, și să aleagă un nou rege, dintre păsările cu penele cele mai frumoase, după care să abdice de la tron.


De cum s-a auzit zvonul despre planul regelui păsărilor, corbul, însuflețit de ambiții mari și pasăre virtuoasă de altfel, care aducea folos societății păsărești vestind ploaia din când în când, sau trezind prin croncănitul lui din reveria zilnică pe câte o pasăre adormită, sau punând câte o pată de culoare (fie ea și neagră) pe albul de altfel fără contur al zăpezii, sau mă rog, curățind străzile prin consumarea resturilor de veverițe călcate de mașinile din cartier, s-a gândit cum să ajungă el rege al păsărilor.

I-a venit o idee: dacă ar aduna penele căzute din penajul altor păsări mai colorate, și și le-ar înfige între penele sale, ar fi atât de frumos! Ar avea un penaj atât de colorat! Și așa a și făcut: a cutreierat pădurile și câmpiile și cum a văzut vreo pană faină, a luat-o și și-a împlântat-o printre penele sale. În ziua în care s-au adunat păsările pentru alegerea noului rege, corbul a venit și el cu penele sale de împrumutat. Din falsă modestie s-a așezat în spatele sălii de ședință. Dar și de acolo, fu văzut de rege și propus, apoi ales în unanimitate ca noul rege al păsărilor.

Corbul începu să se apropie din spatele sălii, venind spre față pe culoarul dintre bănci, pentru a-și lua în primire funcția. Dar, păsările stând prin bănci, au început a-și recunoaște penele… și una câte una, își recuperau penele zmulgându-le dintre penele corbului. Bietul corb ajunse în față în huiduielile mulțimii de păsări și în mustrarea regelui, așa cum era el în realitate: negru ca tăciunele.