DESPRE ÎNGERUL PĂZITOR

Azi în Biserica Romano-Catolică este sărbătoarea Sfinților Îngeri păzitori. Dacă mă gândesc bine, cred că prima rugăciune pe care am învățat-o de la mama mea, a fost una adresată spre îngerul păzitor care suna așa: 

Înger, îngerașul meu,

ce m-i te-a dat Dumnezeu,

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,

Eu sunt slab, tu fă-mă tare,

Și-n tot locul mă-nsoțește,

Și de rele mă ferește. Amin

Este o rugăciune foarte frumoasă, pe care o gânguream în inocența copilăriei, dar pe care, odată cu trecerea timpului am lăsat-o la o parte pentru a mă ruga cu alte rugăciuni mai serioase. Nu la fel am făcut azi dimineață, pentru că recitând această splendidă rugăciune, m-am simțit din nou ca un copilaș ocrotit de îngerașul meu păzitor. Oare cum o arăta acest îngeraș? Ce nume o avea? N-o fi plecat la alții? Cred că nu a plecat. El este ca soarele și ca luna, discret, însoțindu-mi zilele mele de adult cu gingășie, fără să-și facă simțită prezența, fără să deranjeze, fără să mă obosească cu sfaturile lui. Cred că este ființa cea mai discretă și delicată pe care am întâlnit-o pe drumul vieții mele. Păcat că pruncii de astăzi l-au înlocuit pe îngerașul lor păzitor, pe acest mesager divin cu desenele animate, sau, mai rău, cu programe ucigătoare care le otrăvesc sufletul. 

Îngerașule păzitor al meu, îți mulțumesc pentru prezența ta discretă în viața mea; fii alături de mine, chiar dacă am crescut mare și fă ca atunci când cred că poate nu mai am nevoie de tine să-mi amintesc de tine și să redevin copil. Înger, îngerașul meu....