DA, DAR EU UNDE SUNT?

Martin Buber, în cartea Drumul omului, povestește o anecdotă veche reluată de un zaddik. Spunea Rabbi Hanoch: Trăia odată un om prost cu atât de puțină minte încât era chemat Golem, adică stupid, om fără inteligență. Când se trezea dimineața îi era atât de greu să-și regăsească hainele încât seara, numai la acest gând, deseori îi era și frică să se culce. În sfârșit, într-o seară și-a făcut curaj, a luat un creion și o foaie și, dezbrăcându-se, a notat unde așeza fiecare haină. În dimineața următoare, s-a trezit bucuros și a luat lista în mână: pălăria este acolo, și a pus-o pe cap; pantalonii sunt acolo, și i-a tras pe el; și tot așa până când a terminat de îmbrăcat. Da, dar eu, unde sunt? – s-a întrebat deodată cuprins de neliniște – Unde am rămas? Degeaba se căuta și se căuta: nu reușea să se regăsească. Tot așa se întâmplă și cu noi, încheie Rabbi.


Această povestire, de o înțelepciune profundă, ar trebui să interpeleze și pe omul mileniului al III-lea, pe creștinul de astăzi. Datorită tehnicii în continuă evoluție și care galopează tot mai repede, datorită inteligenței omului, cu un simplu click de mouse, cu un simplu apel pe mobil, știm unde se află foarte multe lucruri, știm unde se află prietenii și dușmanii noștri, dar, mi se pare că deseori, de seară până dimineața, nu reușim să ne mai regăsim pe noi înșine, asemenea omului din povestirea de mai sus.