Cum pot sã admit cã credința mea este un act liber, dacã sunt atras: SF. AUGUSTIN

Nimeni nu poate sã vinã la mine dacã nu-l atrage Tatãl (In 6,44). Sã nu crezi cã este cineva atras împotriva voinței sale: sufletul este atras de iubire. Nici nu trebuie sã ne temem de a fi criticați din cauza acestor cuvinte evanghelice ale Sfintei Scripturi de cei care cântãresc cuvintele, dar sunt total incapabili sã înțeleagã realitãțile divine. Aceștia ar putea sã obiecteze: „Cum pot sã admit cã credința mea este un act liber, dacã sunt atras?” Eu rãspund: „Nu este de mirare cã simțim o putere de atracție asupra voinței. Și plãcerea are o astfel de putere de atracție”.

Ce înseamnã a fi atrași de plãcere? Cautã-ți bucuria în Domnul și el va asculta cererile inimii tale (Ps 36,4). Așadar, existã o anumitã desfãtare a inimii, prin care ea se bucurã de acea dulce pâine cereascã. Poetul Virgiliu a putut sã afirme: „Fiecare este atras de propria plãcere”. Așadar, nu de necesitate, ci de plãcere, nu de constrângere, ci de desfãtare. Cu atât mai mult, nu putem spune cã este atras la Cristos omul care își aflã desfãtarea în adevãr, în fericire, în dreptate, în viața veșnicã, din moment ce Cristos este chiar toate acestea? Sau au simțurile trupului plãcerile lor, iar sufletul nu ar trebui sã le aibã pe ale sale? Dacã sufletul nu-și are desfãtãrile sale, cum de psalmul spune: Fiii oamenilor își gãsesc adãpost la umbra aripilor tale, se saturã din belșugul casei tale, tu îi adãpi din șuvoaiele desfãtãrilor tale. Cãci la tine este izvorul vieții și în lumina ta vom vedea lumina? (Ps 35,8-10). Dã-mi unul care iubește și va înțelege tot ceea ce spun. Dã-mi unul care sã ardã de dorințã, unul cãruia îi este foame, care sã se simtã pelerin și însetat în acest pustiu, unul care sã aspire cãtre izvorul patriei veșnice, dã-mi unul care sã experimenteze înlãuntrul sãu toate acestea, și el va înțelege afirmația mea. Dacã însã vorbesc unei inimi reci și insensibile, nu va putea sã înțeleagã ceea ce spun. Tu arãți unei oi o ramurã verde și o atragi dupã tine. Arãți unui copil nuci și el este atras și aleargã într-acolo unde este atras: este atras de iubire, este atras fãrã sã îndure constrângere fizicã; este atras de legãtura care leagã inima. Așadar, dacã aceste desfãtãri și plãceri pãmântești, prezentate celor care le iubesc, exercitã asupra lor o forțã de atracție – deoarece este mereu adevãrat cã fiecare este atras de propria plãcere – cum sã nu fie capabil sã ne atragã Cristos, care ne este revelat de Tatãl? Ce altceva dorește sufletul mai mult, dacã nu adevãrul? De ce anume va trebui omul sã fie doritor, în ce scop va trebui sã doreascã faptul ca cerul gurii sale interne sã fie sãnãtos în judecarea adevãrului, dacã nu pentru a se hrãni cu înțelepciune, dreptate, adevãr, viațã nemuritoare?
De aceea, Domnul spune: Fericiți cei cãrora le este foame și sete de dreptate, aici pe pãmânt, pentru cã ei vor fi sãturați, sus în cer (cf. Mt 5,6). Îi dau ceea ce iubește, îi dau ceea ce sperã. Va vedea ceea ce acum, fãrã sã vadã, acceptã prin credințã. Se va hrãni cu realitatea de care îi este acum foame, se va adãpa cu realitatea de care acum înseteazã. Dar când și unde? La învierea morților, pentru cã: Eu îl voi învia în ziua de pe urmã (In 6,54).

Din Tratatul asupra Evangheliei dupã sfântul Ioan al sfântului Augustin, episcop (Trat. 26, 4-6: CCL 36, 261-263)