VĂ MAI AMINTIȚI DE FRATELE BUZĂU IOSIF?

„De ce vin toţi la tine…. Frate Francisc!” (FF 1838)

FRATELE BUZĂU IOSIF,

UN VEAC ÎN SLUJBA LUI DUMNEZEU ŞI A FRAŢILOR

Frate Buzău, de ce atâta lume vine la tine? Frate Buzău, de ce seminariştii stau mai tot timpul la tine? Fotbal nu mai poţi să joci! De alergat nu mai poţi! Chipul îţi este zbârcit de atâta amar de ani! Nu eşti nici măcar preot! Ce le faci că toţi aleargă la tine, ce le spui? când intră lumea obosită şi plină de necazuri şi iese iradiind de bucurie? Ce le spui seminariştilor, că, după ce ies de la tine sunt mai vioi, mai curajoşi în lupta vieţii şi mai decişi în a se angaja în urmarea lui Cristos pe urmele Sf. Francisc?
Sunt întrebări dictate de curiozitate: de ce tocmai la tine Frate Buzău?

Iată însă că în dimineaţa de 30 aprilie de acum doi ani, Fratele Buzău, - aşa cum îl chemam cu afecţiune cei care l-am cunoscut - nu mai primeşte pe nimeni. Fratele Buzău s-a dus cu câteva ore mai înainte la o întâlnire importantă, o întâlnire aşteptată 95 de ani, s-a dus să se întâlnească cu Isus.

Ai plecat aşa cum a-i trăit, în tăcere, în ascultare imediată faţă de Cel în care a-i crezut toată viaţa, a-i plecat tiptil dintre fraţii tăi şi mai ales dintre seminariştii pe care nu a-i vrut să-i întristezi cu absenţa ta.

Citind Testamentul său, mi-a venit să-l numesc Fratele „Mulţumesc”. Pentru că el ştie să mulţumească, are un fel de-al său, care este numai al lui, un fel care i se potriveşte de minune. Mulţumeşte părinţilor săi, fraţilor, superiorilor, tuturor celor pe care i-a cunoscut în îndelungata sa viaţă. Mulţumirea supremă o adresează Bunului Dumnezeu pentru că l-a chemat în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, pentru că i-a dăruit harurile necesare să fie fidel consacrării sale în viaţa religioasă. Nu o uită pe Maica Domnului, a cărei prezenţă maternă a simţit-o încă din copilărie, mai ales după ce mama care i-a dat viaţa pământească a plecat repede la cele veşnice. Ca mulţumire Mamei cereşti, a confecţionat mii şi mii de rozarii, vrând să o facă cunoscută cât mai multor creştini.

Viaţa Fratelui Buzău a fost o mulţumire continuă, o mulţumire oferită lui Dumnezeu în cadrul Mulţumirii celei Mari: Sf. Euharistie. Peste tot pe unde a trăit, toţi şi-l amintesc cu acest cuvânt de gratitudine pe buze. Cred că de acolo, din Euharistie, din Mulţumirea cea Mare i se trage şi lui acest gest: să înveţi a-l lăuda pe Dumnezeu asemenea Fiului său, să devii tu însuţi o mulţumire, o gratitudine învăluită în divin, o gratitudine înmiresmată de chipul virginal al Maicii Domnului.

Chiar şi în ultimele clipe ale vieţii sale a rămas copilăros, glumeţ. Cu ochii închişi, contemplându-l poate deja pe Dumnezeu, în mijlocul chinurilor spunea: „L-am prins”. L-am prins pe Dumnezeu. Da frate Buzău, noi credem că l-ai prins, căci ai fost toată viaţa lipit de El, ţi-a plăcut să stai în casa lui, să suni clopoţelul atunci când, în timpul Sf. Liturghii Isus se cobora în mijlocul oamenilor ca să-i facă părtaşi de iubirea sa fără margini.

Mulţumesc, frate Buzău, mulţumim noi toţi, fraţii tăi franciscani, seminariştii cu a căror tinereţe şi voioşie de viaţă ţi-ai mângâiat ultimii ani ai vieţii, credincioşii care rostesc neîncetat „Bucură-Te Marie” pe lanţul iubirii divine – rozariul, pe care cu atâta dărnicie l-ai oferit atâtora. Îţi mulţumim pentru fidelitatea faţă de vocaţia la viaţa consacrată, pentru că tu, cu adevărat, ai fost „gloria lui Dumnezeu”, un martor tăcut al iubirii milostive a lui Dumnezeu. Pr. Pătraşcu Damian