REFLECȚIE PE MARGINEA LECTURILOR DIN DUMINICA XXI (ANUL C)

Is, 66, 18-21; Ps 116; Ev, 12, 5-7; 11-13; Lc 13, 22-30

Aproape că nu există zi în care cei care participă la Sf. Liturghie să nu audă o întrebare pe care unul sau altul din contemporanii o adresează lui Isus: De câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu?; Care este cel mai important dintre porunci?; Se poate munci sâmbăta? etc. Astăzi avem o altă întrebare: Doamne, sunt puțini cei care se mântuiesc? Poate să fie o întrebare legitimă în sine, dar, în același timp, aceasta este departe de ceea ce ar trebui să-l preocupe pe creștinul adevărat, pentru că, înainte de toate, mântuirea privește pe fiecare om, personal. În ochii lui Dumnezeu nu suntem o masă amorfă, o turmă fără stăpân, dar fiecare om este unic și irepetibil, de aceea fiecare trebuie să depună efort să intre în împărăția cerului, să fie mântuit. Răspunsul la întrebarea acestui ins se găsește la începutul primei lecturi de astăzi: Eu voi veni să adun toate neamurile și toate limbile; ei vor veni și vor vedea gloria mea. De aici deducem că mântuirea este oferită și este deschisă tuturor neamurilor și tuturor limbilor, cu condiția ca toți să accepte să poarte acel semn despre care vorbește aceeași lectură, iar acest semn este semnul crucii. Cu crucea pe spate și în urma lui Isus se poate intra cu siguranță în împărăția cerului.

Isus spune în evanghelie: depuneți efort pentru a intra pe poarta strâmtă, pentru că mulți vor încerca să intre, dar nu vor reuși. Din acest răspuns al lui Isus (mulți vor încerca să intre dar nu vor reuși...), se pare că puțini se vor mântui, pentru că mulți nu vor putea să intre. În fața acestei posibilități și a acestui risc fiecare este chemat să-și ia crucea, scandal pentru iudei și prostie pentru păgâni - și, aș spune eu - și pentru mulți dintre creștini. 

Trăim într-o lume, într-un timp lichid, așa cum se exprimă mulți gânditori astăzi, la toate nivelele. Totul este relativ, nu mai există nici un adevăr, nu mai există nici un punct ferm în viață, nici o valoare, și atunci, omul este scop în sine, este centrul universului, este măsura tuturor lucrurilor. Nu mai există păcat pentru că se confundă libertatea cu liberul arbitru (pot face ceva sau nu, totul depinde de mine). Unde este amonițiunea Sf. Augustin, atât de rău interpretată deseori: iubește și fii responsabil de ceea ce faci? (și nu acel dulceag iubește și fă ceea ce vrei!). Libertatea noastră trebuie să fie una responsabilă, nu lichidă, relativă și relativizată, unde totul valorează totul și nimic în același timp. Dacă aceeași dezordine care există în lume ar domni și în armată, nu ar mai învinge nimeni. Din acest motiv, este necesar să ne deschidem bine ochii, să acceptăm și să avem puncte ferme, stabile în viața noastră.

Doamne, deschide-ne. Nu știu de unde sunteți. Credeți că aceste cuvinte nu ni se adresează nouă? Că este vorba de alții? Vă înșelați. Nu știu de unde sunteți pentru că nu purtați semnul crucii; nu știu de unde sunteți, pentru că atunci când am vrut să vă corectez, m-ați disprețuit. 

Trebuie să știm clar: Domnul Dumnezeu vrea ca toți să se mântuiască, dar nu obligă pe nimeni. Isus a mers să ne pregătească un loc în Paradis, nu în altă parte. Nu există nici un loc pregătit pentru nimeni în iad, din partea lui Isus! Aceea va fi numai o alegere a libertății umane care, din păcate, poate și să refuze locul pregătit de Domnul.