CONSTITUȚIA APOSTOLICĂ DIVINUS PERFECTIONIS MAGISTER

Ioan Paul al II-lea, Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu


Ad perpetuam rei memoriam

Învățătorul divin și modelul de perfecțiune, Isus Cristos, care împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt este celebrat ca „Unicul Sfânt”, a iubit Biserica ca mireasă și s-a dat pe sine pentru dânsa, cu scopul de a o sfinți și a o prezenta ca glorioasă. De aceea, dăruind porunca tuturor ucenicilor săi pentru ca să imite perfecțiunea Tatălui, trimite în toți pe Duhul Sfânt, ca să-i miște interior să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima și să se iubească reciproc, așa cum El i-a iubit. Cei care-l urmează pe Cristos – așa cum învață Conciliul al II-lea din Vatican – nu după operele lor, ci după planul și harul său chemați și în Isus Cristos îndreptățiți, în botezul credinței, au devenit cu adevărat fii ai lui Dumnezeu și părtași ai naturii divine și, deci, cu adevărat sfinți (Const. Dogm. Lumen Gentium, 40).

Dintre aceștia, în orice epocă, Dumnezeu alege mulți, pentru ca, urmând mai îndeaproape exemplul lui Cristos, prin vărsarea sângelui sau trăirea eroică a virtuților, să ofere o strălucită mărturie a Împărăției cerurilor.

Biserica, apoi, care încă de la începuturile religiei creștine a crezut totdeauna că apostolii și martirii în Cristos sunt uniți într-un mod mai strâns cu noi, i-a urmat cu venerație particulară împreună cu Fericita Fecioară Maria și Sfinții Îngeri, și a implorat cu pietate ajutorul mijlocirii lor. Acestora li s-au adăugat degrabă și alții, care mai îndeaproape imitaseră voința și sărăcia lui Cristos și, în sfârșit, alții care, exercitând în mod excepțional virtuțile și divinele carisme se impuneau devoțiunii și imitării credincioșilor.

În timp ce considerăm viața celor care l-au urmat în mod fidel pe Cristos, în mod nou suntem incitați să căutăm Cetatea viitoare, și cu totală siguranță învățăm calea prin care, între vicisitudinile lumii, putem să ajungem la perfecta unire cu Cristos, adică la sfințenie, după starea și condiția proprie fiecăruia. În realitate, având deasupra noastră o așa mare mulțime de martori, prin care Dumnezeu se face prezent nouă și ne vorbește, suntem atrași de o mare putere pentru ca să obținem Împărăția sa în ceruri (cf. Idem, n. 50).

Primind aceste semne și vocea Domnului cu cea mai mare reverență și docilitate, Scaunul Apostolic, datorită gravei misiuni încredințate lui, de a învăța, a sfinți și a conduce poporul lui Dumnezeu, din timpuri străvechi propune spre imitare, venerare și invocarea credincioșilor acei bărbați și acele femei care s-au distins prin strălucirea carității și a altor virtuți evanghelice și, făcute necesarele investigații, în actul solemn al canonizării declară că sunt sfinți sau sfinte.

Instruirea cauzelor de canonizare, încredințată de predecesorul nostru Sixt al V-lea Sacrei Congregații a Riturilor de el fondată (Const. Apost. Immensa Aeterni Dei, 22 ianuarie 1588. Cf. Bullarium Romanum, Ed. Taurinensis, t. VIII, pp. 985-999), de-a-lungul veacurilor a fost totdeauna îmbogățită cu noi norme, în special datorită operei papei Urban al VIII-lea (Scrisoarea Apostolică Caelestis Hierusalem cives, 5 iulie 1634; Urbani VIII P.O.M. Decreta servanda in beatificatione et canonizazione Sanctorum, 12 martie 1642), care, împreună cu experiența colecțiilor precedente, au fost mai târziu include de către Prospero Lambertini (mai târziu Benedict al XIV-lea) în opera De Servorum Dei beatificatione et de beatorum canonizatione, a cărei regulă a fost în vigoare circa două secole pe lângă Sacra Congregație a Riturilor. Norme asemănătoare, au fost în mod substanțial receptate în Codul de drept canonic publicat în anul 1917.

Deoarece în vremurile noastre progresul disciplinelor istorice a arătat necesitatea de a dota Congregația competentă cu un instrument de lucru mai actual, care să corespundă mai bine exigențelor criticii istorice, predecesorul nostru Pius al XII-lea, de fericită memorie, în ziua de 6 februarie 1930, cu Scrisoarea Apostolică Deja de o bună bucată de vreme, din motu propriu, a instituit pe lângă Sacra Congregație a Riturilor Secțiunea istorică, cu sarcina de a studia cauzele istorice (AAS 22 [1930] 87-88). Același pontif în ziua de 4 ianuarie 1939 a poruncit ca să se publice Normae servandae in construendis processibus ordinariis super causis historicis (AAS 31 [1939], cu care a făcut de fapt superflui procesul apostolic, astfel că de atunci pentru cauzele istorice a fost făcut un singur proces cu autoritate ordinară.

Iarăși, Papa Paul al VI-lea, prin Scrisoarea Apostolică motu proprio, Sanctitas clarior din 19 martie 1969 (AAS 61 [1969] 149-153), a stabilit ca și pentru procesele recente să se facă un singur proces cognițional, adică, pentru a aduna probele, pe care episcopul îl instruiește, cu autorizație totuși din partea Sfântului Scaun (Idem, nr. 3-4). Același pontif, prin Constituția Apostolică Sacra Rituum Congregatio (AAS 61 [1969] 297-305), datată 8 martie 1969, în locul Sacrei Congregații a Riturilor a constituit două noi dicasterii, unuia dintre acestea atribuindu-i sarcina de a reglementa cultul divin, celuilalt să trateze cauzele sfinților; tot cu această ocazie a schimbat destul de mult ordinea de lucru.

În sfârșit, după ultimele experiențe, ni s-a părut foarte potrivit să revizuim procedura instruirii cauzelor, și să reordonăm aceeași Congregație pentru Cauzele Sfinților, astfel ca să venim în întâmpinarea exigențelor cercetătorilor și dorințelor fraților noștri întru episcopat, care solicitaseră de mai multe ori simplificarea procedurii, observând totuși soliditatea cercetărilor într-un lucru atât de serios. Gândim încă, că, în lumina doctrinei asupra colegialității propuse de Conciliul al II-lea din Vatican, este foarte convenabil să asociem mai mult Episcopii Scaunului Apostolic în a trata despre Cauzele Sfinților.

Pentru viitor, deci, abrogate în această privință toate legile de orice fel, stabilim ca să se observe normele care urmează.

I

INVESTIGAȚII ÎNCREDINȚATE EPISCOPILOR

1) Episcopilor diecezani, Exarhilor și celor care sunt echiparați acestora de către drept, în cadrul propriei jurisdicții, atât din oficiu, cât și la instanța unui credincios sau a legitime asociații și a reprezentanților lor, le revine dreptul de a investiga asupra vieții, virtuții sau martiriului, asupra presupuselor miracole și, eventual, asupra cultului antic al unui slujitor al lui Dumnezeu, pentru care se cere canonizarea.

2) În aceste investigații Episcopul procedează ținând cont de Normele particulare care vor fi emanate de Sacra Congregație pentru Cauzele Sfinților, și cu următoarea ordine:

10 Să ceară de la postulatorul cauzei, legitim numit de către actor, o informație bine pregătită despre viața slujitorului lui Dumnezeu, și să fie informat de acesta în privința motivelor care par să favorizeze promovarea cauzei de canonizare.

20 Dacă slujitorul lui Dumnezeu a publicat scrieri de el redactate, Episcopul să se îngrijească ca cenzorii teologi să le examineze.

30 Dacă în aceste scrieri nu a fi nimic care să fie împotriva credinței sau a bunelor moravuri, Episcopul să dispună ca persoane potrivite să caute alte scrieri inedite (scrisori, jurnale, etc.), cât și toate celelalte documente care în vreun fel sunt legate de cauză, persoane care, după ce vor fi dus în mod fidel la bun sfârșit sarcina primită, să redacteze o relație privitoare la investigațiile efectuate.

40 Dacă în baza acestor rezultate Episcopul consideră în mod prudent că poate continua, să se îngrijească ca să fie examinate textele prezentate de către postulator, și alții pe care îi va chema din oficiu.

Dacă însă ar fi urgentă examinarea martorilor pentru ca să nu se piardă dovezile, să fie interogați aceiași, chiar dacă adunarea documentelor nu este completă.

50 Investigația asupra presupuselor miracole să se facă separat de cea asupra virtuților sau a martiriului.

60 Odată încheiate investigațiile, să se trimită în dublă copie la Sacra Congregație exemplarul autentic al tuturor actelor, împreună cu o copie a cărților slujitorului lui Dumnezeu examinate de către cenzorii teologi și părerea acestora.

Episcopul să mai adauge o declarație asupra observării decretelor papei Urban al VIII-lea despre absența cultului.

II

SACRA CONGREGAȚIE PENTRU CAUZELE SFINȚILOR

3) Sacrei Congregații pentru Cauzele Sfinților, care este condus de către Cardinalul prefect, ajutat de către Secretar, îi revine sarcina de a trata tot ceea ce aparține canonizării slujitorilor lui Dumnezeu, atât asistând Episcopii cu sfaturi și instrucțiuni pentru a instrui cauzele, cât și studiind profund cauzele, și, în sfârșit, în a emana votul.

Aceleiași Congregații îi revine sarcina de a decide asupra a tot ceea ce se referă la autenticitatea și păstrarea relicvelor.

4) Este oficiul Secretarului:

1) Să aibă grijă de relațiile cu persoanele externe, în special cu Episcopii care instruiesc cauzele.

2) Să participe la discuțiile asupra meritului cauzei, exprimând votul în Congregația părinților Cardinali și Episcopi.

3) Să redacteze relația asupra voturilor Cardinalilor și a Episcopilor, care vor fi înmânate Supremului Pontif.

5) În desfășurarea oficiului său Secretarul este ajutat de către Subsecretar, căruia îi revine sarcina, mai ales, să vadă dacă au fost respectate în instruirea cauzelor prescrierile legii, cât și de un număr potrivit de oficiali minori.
6) Pentru studiul cauzelor pe lângă Congregație există un colegiu de relatori, prezidat de către un relator general.

7) Fiecărui relator îi revine:

10 să cerceteze împreună cu colaboratorii externi cauzele încredințate lor și să pregătească pozițiile asupra virtuților și asupra martiriului;

20 să redacteze în scris clarificări istorice, dacă eventual sunt solicitate de către consultori;

30 să participe în calitate de experți la congresul teologilor, totuși fără drept de a vota.

8) Dintre relatori unul va fi delegat să organizeze pozițiile asupra miracolelor, care participă la consulta medicilor și la congresul teologilor.

9) Relatorul general, care prezidează reuniunea consultorilor istorici, este ajutat de câțiva ajutători de studiu.

10) Pe lângă Sacra Congregație există un unic promotor al credinței sau prelat teolog, căruia îi revine:

10 să prezideze congresul teologilor, în care își dă votul;

20 să pregătească relația despre același congres;

30 să participe în calitate de expert, totuși fără drept de vot, la congregația părinților Cardinali și Episcopi.

Pentru una sau cealaltă cauză, dacă va fi necesar, va putea fi numit de către Cardinalul Prefect un promotor al credinței ad casum.

11) Pentru a trata Cauzele Sfinților sunt la dispoziție consultori chemați din diferite regiuni, experți în materie istorică, alții în teologie, mai ales spirituală.

12) Pentru examinarea vindecărilor, care sunt propuse ca miracole, există pe lângă Sacra Congregație un colegiu de experți în știința medicală.

III

MODALITĂȚI DE A PROCEDA ÎN SACRA CONGREGAȚIE

13) Atunci când Episcopul va fi trimis la Roma actele și documentele privitoare la cauză, în Sacra Congregație pentru Cauzele Sfinților să se procedeze astfel:

10 Înainte de toate Subsecretarul să verifice dacă în investigațiile făcute de către Episcop a fost observat ceea ce a fost stabilit de către lege, și va comunica în congresul ordinar rezultatul examinării.

20 Dacă congresul va crede de cuviință că acea cauză a fost instruită după norma legii, va stabili căruia dintre relatori trebuie să-i fie încredințată; relatorul, apoi, împreună cu un colaborator extern, va pregăti poziția asupra virtuților sau asupra martiriului ținând cont de regulile criticii de observat în hagiografie.

30 În cauzele antice și în cele mai recente, atunci când după judecata relatorului general îl va cere caracterul lor particular, poziția publicată va fi supusă unei examinări din partea consultorilor în mod special experți în materie pentru ca aceștia să voteze asupra valorii sale științifice, cât și asupra suficienței sale cât privește argumentul despre care tratează.

În cazuri particulare Sacra Congregație poate să încredințeze poziția ca această să fie examinată și de alte persoane competente, ne incluse în lista consultorilor.

40 Poziția (împreună cu voturile în scris date de către consultori istorici, cât și cu noi clarificări din partea relatorului, dacă vor fi necesare va fi înmânată consultorilor teologi, care vor vota în meritul cauzei; acestora, împreună cu promotorul de credință le revine sarcina de a studia cauza astfel ca, înainte ca aceasta să meargă în discuție în congresul special, să fie examinate în mod profund problemele.

50 Voturile definitive a consultorilor teologi, împreună cu concluziile redactate de către promotorul de credință, vor fi supuse Cardinalilor și Episcopilor, care le vor judeca.

14) În privința presupuselor miracole Congregația le verifică cu metoda următoare:

10 Presupusele miracole asupra cărora de către relator pentru aceasta numit este pregătită o poziție, sunt evaluate în reuniunea experților (grup de medici dacă este vorba de vindecări), a căror voturi și concluzii sunt expuse într-o relație îngrijită.

20 Miracolele trebuie, deci, să fie discutate într-un congres special de teologi, și apoi într-o congregație de părinți Cardinali și Episcopi.

15) Sentințele părinților Cardinali și a Episcopilor sunt încredințate Supremului Pontif, căruia numai îi revine dreptul de a decreta cultul public ecleziastic de dar slujitorilor lui Dumnezeu.

16) În fiecare de cauză de canonizare în parte, a cărei judecată încă se află pe lângă Sacra Congregație, aceeași Sacră Congregație, printr-un decret special stabilește modalitatea de a proceda înainte, observând totuși intenția acestei noi legi.

17) Tot ceea ce am stabilit prin această constituție a noastră începe să aibă vigoare din această zi.

Aceste statute și prescripții ale noastre vrem ca în viitor să fie și vor fi ferme și eficace, abrogate, atât cât este necesar, constituțiuni și ordini apostolice emanate de către predecesorii noștri, și toate celelalte prescripții, chiar demne de specială mențiune și derogare.

Dat la Roma, lângă Sf. Petru, în ziua de 25 ianuarie a anului 1983, al cincilea al pontificatului nostru.

Ioan Paul al II-lea, Papă.

Traducere de Pr. Dr. Damian Gheorghe Pătrașcu