Pr. Dr. Iosif Maria Petru Pal„Paharul revărsat al lui Dumnezeu”Ne obligă conştiinţa, dar mai înainte de ea ne obligă fiinţa noastră să facem memorie, adică să facem amintire despre înaintaşii noştri, pentru noi înşine înainte de toate, dar şi pentru cei care acum îşi deschid petalele, sau de abia vin la lumina lumii acesteia. Se spune, pe bună dreptate că istoria este învăţătoarea vieţii. Dar, continuă cineva: această învăţătoare ar deveni săracă – în sensul cel mai adevărat al cuvântului – dacă nu are discipoli care să o asculte. Să ascultăm aşadar această istorie prin viaţa plină de har a preotului franciscan care a fost şi este Pr. Dr. Iosif Maria Petru Pal, mai cunoscut fiind – printre fraţii franciscani şi poporul care l-a cunoscut cu numele de Provincialul.Câteva date biografice. Pr. Iosif s-a născut la 6 octombrie 1889 în localitatea Nisiporeşti (Neamţ) iar în anul 1905 a intrat în Seminarul Franciscan din Hălăuceşti. În anul 1909 a fost trimis la studii superioare la Roma, unde a fost sfinţit preot în ziua de 22 aprilie 1916. În timpul studiilor sale a fost prieten bun cu Sf. Maximilian Kolbe, el fiind singurul preot din grupul celor şapte care au înfiinţat Asociaţia spirituală „Militia Mariae Imaculatae” revenindu-i misiunea de a binecuvânta prima medalie pentru această asociaţie. După ce şi-a luat doctoratul în filozofie şi teologie, s-a întors în ţară şi a funcţionat ca Administrator al Orfelinatului de război de la Hălăuceşti, şi paroh la Luizi-Călugăra (Bacau) până la moarte. Este ctitorul Seminarului Franciscan din Hălăuceşti, al monumentalei biserici din Luizi-Călugăra şi al Seminarului Mare aceeaşi din localitate. Din anul 1932 până la moarte Pr. Dr. Iosif Maria Petru Pal a fost Ministru Provincial al Provinciei Fraţilor Minori Conventuali „Sf. Iosif” din România. El este autorul lucrării Originea catolicilor din Moldova şi a luptat împotriva tendinţelor expansioniste ale guvernului hortyst de la Budapesta. A trecut la cele veşnice la 21 iunie 1947. Printre multele daruri cu care a fost înzestrat, Pr. Iosif s-a remarcat mai ales prin două dintre ele: dăruirea totală lui Dumnezeu şi aproapelui şi smerenia.Toată viaţa Pr. Iosif a fost o dăruire continuă. Din copilăria sa este amintită dificultatea pe care o avea de a pronunţa bine cuvintele. Astfel, mama lui, după ce îl învăţa catehismul, îi punea întrebări pentru a vedea dacă a înţeles ceva. La prima întrebare: Eşti creştin? micuţul Iosif răspundea stâlcit - moldovineşte vorbind - : da, sunt creştin pa’harul (prin harul) lui Dumnezeu. Acest pa’har, pronunţat astfel în inocenţa copilăriei sale, avea să devină mai târziu realitate. Acest pahar se va umple şi se va revărsa în întregime asupra omenirii. Cum? Să urmărim firul vieţii ale. În anul 1947, după Sf. Paşti, Pr. Iosif – aşa cum era obiceiul în acele timpuri – face o relaţie la episcopie în care, prezentând starea sufletească a credincioşilor din parohia Luizi-Călugăra, al cărei păstor era, printre altele scrie: anul acesta, de Sf. Paşti toţi creştinii din parohie s-au spovedit şi împărtăşit, în afară de unul, care se declară ateu. După puţin timp, acest „ateu” se îmbolnăveşte de tifos exantematic, solicită prezenţa expresă a „părintelui paroh” pentru a primi Sf. Sacramente. Părintele Iosif aleargă în grabă – deşi ar fi putut foarte bine trimite un alt preot – îi administrează Sf. Sacramente necesare, se contagiază de la această oiţă de tifos exantematic, şi împreună cu ultimul dintre credincioşii săi, pleacă în ceruri în ziua de 21 iunie 1947. Iată paharul plin de dragoste dumnezeiască care s-a revărsat asupra acestui om. Această moarte nu are nimic deosebit faţă de moartea martirică a bunului său prieten Sf. Maximilian Kolbe. Smerenia Pr. Iosif s-a manifestat printr-un alt comportament din perioada în care era seminarist, comportament care a trezit admiraţie şi în acelaşi timp, multă curiozitate şi care a continuat până la moartea sa. În fiecare duminică – scrie martorul ocular Pr. Iosif Tălmăcel: din momentul în care tânărul Iosif Pal ieşea de pe poarta conventului, până dispărea în spatele porţii de la Şcoala de Dascăli, era urmărit de privirile curioase ale lumii, care dorea să-i vadă ochii. Într-adevăr, acest seminarist mergea drept, cu pas grăbit, modest şi umil, fără ostentaţie, cu cărţile de muzică sub braţ, cu privirea plecată şi cu ochii deschişi atât cât să vadă drumul pe care-l parcurgea. Mulţi ar fi dorit să-i vadă ochii dar nu reuşeau. Astfel că seminaristul Iosif a fost poreclit de către oameni „seminaristul fără ochi”.Acest fapt nu a fost uitat de către credincioşii din Hălăuceşti. În anul 1919, după ce-şi terminase studiile şi fusese hirotonit preot la Roma a fost trimis ca Administrator la Orfelinatul din Hălăuceşti. Un credincios în vârstă care-l cunoscuse din copilărie, a spus unor prieteni de-ai săi: voi merge şi eu să-l aştept la gara pentru a vedea dacă Pr. Iosif mai ţine ochii închişi. Nu mică i-a fost mirarea să-l revadă după mulţi ani că avea aceeaşi nobilă modestie franciscană. Alte mărturii dovedesc că această modestie a durat până la moarte, astfel că până şi atunci când predica ţinea ochii închişi. Ar mai fi multe de adăugat, dar ne oprim aici, pentru că ajung aceste două trăsături ale Părintelui Iosif pentru a ne edifica. Comentariile, credem că sunt inutile, în faţa măreţiei acestei persoane. Într-adevăr, se verifică din nou cuvintele Sf. Irineu care spune: omul este gloria lui Dumnezeu. Pr. Iosif Maria Petru Pal a fost şi este GLORIA LUI DUMNEZEU. Sperăm ca această viaţă şi moarte sfântă să nu rămână ascunsă numai în inima lui Dumnezeu, dar să fie propusă spre cinstire şi imitare tuturor credincioşilor Bisericii noastre locale şi de pretutindeni.