Istoria și modalitățile conclavelor povestită de
Ambrogio Piazzoni, Vice Prefect al Bibliotecii Apostolice Vaticane
Cum se allege un Papă? Cine a inventat
conclavul? Care sunt modalitățile și caracteristicile care au caracterizat
alegerea diferiților pontifi în decursul istoriei?
În primii ani ai Bisericii Papii erau aleși
de către comunitateacreștină și poporul roman. La început era vorba de o
comunitate restrânsă. Odată cu trecerea timpului, au început să fie numiți unii
reprezentanți, care mai apoi îl alegeau pe Papa. Perioada cea mai complicată
pentru alegerea Pontifilor a fost secolul al X-lea, pentru că influența externă
era foarte mare în această privință. „Gândiți-vă – a subliniat Vice Prefectul
Bibliotecii Apostolice a Vaticanului – că regi și împărați aveau dreptul să
prezinte sau să pună veto asupra candidaților la Pontificat”. Aceasta este
perioada cunoscută și sub numele de luptă pentru investituri, cu numeroși
antipapi care se opuneau aleșilor. Și este evident cât de mult puterea politică
avea greutate în alegerea unui Pontif. Din acest motiv, a fost făcută o primă
mare reformă, care a stabilit că corpul electoral trebuie să fie compus numai
din cardinali.
În anul 1059, Papa Nicolae al II-lea, cu
Bulla In Nomine Domini
a rezervat alegerea numai cardinalilor episcopi.
În anul 1179, Papa Alexandru al III-lea a extins alegerea la toți
cardinalii, iar cel ales trebuia să aibă cel puțin 2/3 din voturi. Alegerea din partea cardinalilor
și majoritate de 2/3 sunr condiții valabile și astăzi.
Primul Conclav oficial recunoscut a fost
instituit de către Papa Grigore al X-lea, care a promulgat Constituția
apostolică Ubi Periculum (1274), în care stabilea că cardinalii
electori, fiecare având un singur însoțitor, zele zile după moartea papei, să
se reunească într-o mare sală a palatului unde locuia papa defunct și acolo să
fie segregați.
Dacă după trei zile alegerea nu era
făcută, cardinalilor le era redusă hrana la o singură masă pe zi; după alte
cinci zile, hrana era ulterior redusă numai la pâine, vin și apă. Mai mult
încă, în toată perioada Scaunului vacant, veniturile purpuraților erau
transferate în mâinile Camerlengului, care le punea apoi la dispoziția Papei.
Toate aceste măsuri erau luate pentru a evita lungirea scaunului vacant și
pentru a evita situații, așa cum a fost conclavul din Viterbo care a durat 33 de
luni. Nu toți, însă, erau de acord cu aceste măsuri. Astfel, Papa Adrian al
V-lea a suprimat Constituția apostolică Ubi
Periculum, iar Papa Ioan al
XXI-lea a revocat-o. Papa Celestin al V-lea a readus-o în actualitate în anul
1294, prin Bulla Quia in
futurum.
În anul 1298, Papa Bonifaciu al VIII-lea
a inserat-o integral în Codul de Drept Canonic.
În decursul veacurilor au existat
diferite încercări de a schimba regulile, până la punctul că Papa Grigore al
XV-lea (1621-1623) a simțit necesitatea de a publica două Constituțiuni în care
reamintea pentru conclav, clausura, majoritatea a 2/3, iar votul trebuia să fie
secret. În secolele precedente, votul era public.
Încă la începutul secolului al XIX-lea
exista dreptul de veto din partea suveranilor catolici, care puteau să indice o
listă de cardinali nedoriți pentru slujirea de Papă.
Austria a încercat să impună dreptul de
veto în alegerea cardinalului Mariano Rampolla del Tindaro, care era mai
apropiat de interesele Franței. În urma acestor probleme, în anul 1904, Papa
Pius al X-lea, prin Constituția Commissum nobis a abolit dreptul de veto al
Națiunilor catolice.
În privința păstrării proceselor verbale
și ale buletinelor de vot, care la început areua arse, doctorul Piazzoni a
explicat că, în decursul veacurilor, Pontifii au decis când într-un fel, când
în altul.
În această privință, Papa Ioan al
XXIII-lea a decretat păstrarea proceselor verbale, a buletinelor de vot și a
notițelorluate de cardinali în timpul Conclavului.
Papa Ioan al XXIII-lea a cerut și o
simplificare a procedurilor și ale votărilor, și a posibilității ca papa ales
să fi putut consimte publicarea cronicii conclavului.
Ioan al XXIII-lea este primul Pontif
care depășește numărul de 70 de cardinali. șaptezeci sunt și bătrânii poporului
lui Israel.
Concomitent cu creșterea Bisericii
universale, în anul 1970, Papa Paul al VI-lea a fixat dreptul de a fi electori
și să intre în conclav la împlinirea a optzeci de ani, pentru un maxim de 120
cardinali electori.
Cu Universi
dominici gregis din anul 1996, Papa Ioan Paul al
II-lea a stabilit în Domus
Sanctae Marthae un loc pentru
cardinali în clausură, a eliminat posibilitatea alegerii prin aclamație și prin
compromis (care nu mai fusese folosit de veacuri) și a indicat un rol spiritual
pentru cardinalii care au îmlinit deja optzeci de ani. Aceștia participă la
fazele preliminare ale alegerii și conduc rugăciunile Bisericii universale.
Benedict
al XVI-lea, care decretase deja că începând cu a 34-a votare se proceda la
balotaj, dintre cei doi cardinali mai votați în ultimul scrutin, totdeauna cu
majoritate de cel puțin 2/3 din votanți, cu condiția ca cei doi cardinali să
piardă dreptul de a vota.
Pontiful,
Episcop al Romei, a anunțat că, înainte de 28 februarie, va emite un Motu Proprio asupra modalităților conclavului.
.jpeg)